Localitatea Acâș, situată în județul Satu Mare, este una dintre așezările cu o rezonanță istorică deosebită din nord-vestul României, un loc unde se împletesc armonios vestigii arheologice, fapte istorice și legende străvechi. Într-un document emis în anul 1342, denumirea localității apare sub forma „Akusmonostura in Zonuc”, în care se consemnează o donație făcută de magistrul Akus Magnus din ginta Akus în favoarea fiicei sale Elena și a ginerelui său Zywly Janos. Această atestare documentară reflectă existența unei comunități bine dezvoltate încă din Evul Mediu timpuriu, cu o organizare socială legată de influențele nobiliare și bisericești ale vremii.
Rădăcini în adâncul istoriei: descoperirile arheologice
Primele mărturii materiale ale unei locuiri mult mai vechi provin din anul 1855, când, în albia râului Crasna, a fost descoperită o brățară de aur masiv, ornamentată cu dungi reliefate și crestături, având câte două spirale la capete. Această descoperire a stârnit un interes aparte, fiind una dintre cele mai spectaculoase piese de orfevrărie preistorică găsite în zonă.
În apropierea satului, s-au identificat, de asemenea, urmele unei așezări din epoca bronzului, iar în 1970, lângă moara comunei, a fost găsit un fragment de ceramică decorat cu un buton central încadrat de caneluri semicirculare – indiciu al unei civilizații dezvoltate și al unei culturi materiale avansate. În zona morii au fost descoperite materiale aparținând culturilor Otomani și Wietenberg, specifice bronzului mijlociu, ceea ce confirmă locuirea neîntreruptă a spațiului acâșean de-a lungul mileniilor.
Biserica reformată din Acâș – bijuterie a artei romanice europene
Fără îndoială, simbolul identitar al localității este Biserica reformată calvină, una dintre cele mai vechi construcții din județul Satu Mare, cu o existență de peste opt secole. Edificiul impresionează nu doar prin arhitectura sa romanică, ci și prin legendele care o învăluie cu o aură de mister.
Una dintre cele mai persistente povești locale afirmă că biserica nu poate fi tencuită, fiind „blestemată” de călugării benedictini care au fost alungați după ce mănăstirea lor a fost preluată de reformați în timpul Reformei lui Martin Luther. Se spune că orice încercare de a aplica tencuiala pe ziduri se dovedește zadarnică – mortarul cade, nevrând să se prindă. Astfel, aspectul neted, dar aspru al pietrei, rămâne până astăzi o mărturie a vremurilor trecute și a legendelor care se leagă de ea.
Un edificiu încercat de foc, război și cutremur
Placa omagială a bisericii amintește că în anul 1241, lăcașul a fost devastat de invazia tătară. Secolele următoare aveau să aducă noi suferințe: în 1642, biserica a fost incendiată de două ori, mai întâi accidental, apoi de către turci. În 1747, un trăsnet a lovit unul dintre turnuri, dar o forță nevăzută a împiedicat distrugerea totală.
Cutremurul din 1834 a adus alte pagube severe, la fel ca incendiul de proporții din 1862, când flăcările au mistuit o mare parte din sat și biserica a ars timp de trei zile. Reconstrucția a fost posibilă abia între 1896–1902, prin implicarea Comisiei pentru ocrotirea monumentelor de artă, care a contribuit la renovarea unuia dintre cele mai valoroase monumente medievale din nordul Transilvaniei.
Simboluri neobișnuite și legende tulburătoare
Un detaliu unic al bisericii din Acâș îl reprezintă cele două simboluri de pe turnuri: cocoșul – emblema vegherii și luminii, specifică confesiunii reformate, și semiluna, simbol al islamului. Prezența acesteia din urmă pe un lăcaș creștin este aproape unicat în România. Explicația legendei spune că sătenii, în amintirea devastărilor turcești, au ridicat semiluna pentru ca turcii să creadă că biserica aparține credinței mahomedane și, astfel, să o cruțe în viitoarele invazii.
Tot tradiția orală vorbește despre existența unui tunel subteran care ar lega biserica din Acâș de castelul din Ardud, și, prin el, de fortărețele Sătmarului și Medieșului. Deși nicio probă fizică nu confirmă această teorie, legenda persistă, hrănind imaginația localnicilor și a istoricilor deopotrivă.
Moștenire culturală și spirituală
Biserica reformată din Acâș este o expresie vie a artei romanice europene, amintind de stilul monumental al Abației din Cluny, din provincia Burgundia (Franța). Ridicată în piatră dură, cu proporții echilibrate și o sobrietate specifică monahismului benedictin, biserica a devenit o adevărată comoară arhitecturală pentru patrimoniul sătmărean și românesc.
Înveșmântată în mituri, scăldată în luminile blânde ale Crasnei și păstrând în zidurile sale ecoul veacurilor, Acâș este astăzi nu doar o localitate rurală, ci un veritabil muzeu al istoriei vii, un loc unde trecutul și prezentul continuă să conviețuiască în armonie.
Nicolae Ghişan
