Aghiasma Mare

Sfinţirea cea mare a apei – Aghiasma mare – se face, precum ne spune părintele profesor Ene Branişte, numai de două ori pe an: în ajunul Bobotezei (5 ianuarie, amintind de botezul practicat de Sfântul Ioan Botezătorul la Iordan) şi în ziua Bobotezei (6 ianuarie, în amintirea botezului Domnului Iisus Hristos în Iordan, prin care s-au sfinţit apele). Această rânduială a fost alcătuită de Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 638). Preoţii o fac, de obicei, numai în ziua Bobotezei. Rânduiala slujbei este alcătuită din cântări care oglindesc importanţa praznicului Botezului Domnului, lecturi biblice, rugăciunea cea mare pentru sfinţirea apei, în cadrul căreia preotul afundă mâna dreaptă în apă, făcând semnul Sfintei Cruci cu ea şi rostind formulele de sfinţire. Se cântă troparul “În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne…”, preotul stropind cu apă sfinţită în cele patru puncte cardinale şi pe credincioşii prezenţi. Se numeşte “aghiasmă mare” deoarece această apă are o putere deosebită, fiind sfinţită chiar în ziua în care Domnul Hristos a sfinţit apele prin botezul Său în Iordan. Efectele aghiasmei mari sunt arătate de însăşi rânduiala slujbei: “Şi-i dă ei, Doamne, harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, har de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Ca toţi care se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…” Astfel, în ziua de Bobotează, preotul face sfinţirea cea mare a apei sau sfinţirea aghiasmei celei mari, rânduială săvârşită în fiecare an cu mare solemnitate. Prin rugăciuni şi cântări speciale, preoţii se roagă lui Dumnezeu să trimită harul Preasfântului Său Duh pentru a sfinţi apa pusă înainte. Toată lumea participă cu mare evlavie la această slujbă, credincioşii ştiind că vor fi martorii unei minuni. Într-adevăr, sfinţirea apei constituie un miracol, deoarece aceasta primeşte unele proprietăţi ce nu pot fi explicate pe cale raţională sau ştiinţifică. În urma rugăciunilor fierbinţi rostite de către preot, apa devine tămăduitoare de boli trupeşti şi sufleteşti. Tocmai de aceea, credincioşii o iau la casa lor; o folosesc la mâncare, stropesc casa în diferite clipe grele din cursul anului, beau atunci când se simt cuprinşi de boli şi necazuri, toarnă puţin în fântâni sau pe pământul ce urmează a fi cultivat în anul respectiv. De asemenea, apa sfinţită mai este întrebuinţată pentru alungarea duhurilor rele din casă şi din gospodărie. Apoi, se ştie că apa de la Bobotează “nu se strică”, ci se păstrează intactă tot anul. Oricât s-a încercat să se găsească o explicaţie raţională acestui fenomen, nu s-a reuşit, concluzia fiind că nealterarea apei reprezintă o minune dumnezeiască de necontestat, care trebuie acceptată prin credinţă. Preotul întrebuinţează aghiasma mare la sfinţirea troiţelor, a crucilor, a icoanelor, a vaselor şi veşmintelor bisericeşti, a clopotului, la stropirea trupurilor celor adormiţi întru Domnul (pentru ca sufletele lor să se înfăţişeze sfinţite la Judecată). Arhiereul foloseşte aghiasma mare la sfinţirea bisericii, a antimisului, a Sfântului şi Marelui Mir ş.a. În biserică, aghiasma mare este păstrată într-un vas special, numit aghiasmatar, iar în casele credincioşilor în vase curate, în care se pune un fir de busuioc. Credincioşii gustă din ea pe nemâncate, în zile de post şi ajun sau la sărbători mari. Se obişnuieşte să se bea aghiasmă mare timp de opt zile consecutive, începând cu Boboteaza. Cei opriţi de la Împărtăşanie se pot mângâia, luând aghiasmă şi apoi anafură. Când ne împărtăşim, aghiasma mare se ia după Împărtăşanie, iar când luăm numai anafură, aghiasma mare se ia înainte de anafură, ne atrage atenţia părintele Ene Branişte. În caz de suferinţă, persoanele bolnave iau aghiasmă mare sau se stropesc cu ea părţile bolnave ale trupului spre a ajuta la tămăduire. Dacă avem aghiasmă mare de mai mulţi ani şi dorim să aducem alta nouă de la biserică, nu trebuie aruncată oriunde, ci în loc neumblat şi curat pentru a nu fi pângărită. Cu prilejul Bobotezei, preotul stropeşte cu apă sfinţită (cu aghiasma mare) casele credincioşilor săi, vizitându-şi toţi enoriaşii şi luând cunoştinţă de bucuriile şi necazurile fiecărei familii. Această datină poartă la noi numele de “umblatul cu Crucea”, “umblatul cu Botezul” sau “umblatul cu Iordanul”, deoarece preotul dă tuturor celor din casă să sărute Sfânta Cruce pe care el o ţine în mână, în timp ce îi stropeşte cu aghiasma mare pe cap (cu busuiocul înmuiat în aghiasmă), iar cântăreţul intonează troparul Bobotezei: “În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire Ţie”.