Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, alături de subprefectul Ioan Tibil, a primit marți delegația oficială a organizației internaționale ”Action Education” din Franța, însoțită de reprezentanții Asociatia Stea din municipiul Satu Mare. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea rezultatelor colaborării de până acum cu organizațiile neguvernamentale din România în domeniul educației, literației și integrării sociale a grupurilor minorităților dezavantajate și definirea liniilor directoare pentru strategia de intervenție socială pentru orizontul 2030.
Delegația franceză a fost reprezentată de lideri cu vastă experiență în managementul programelor educaționale internaționale: Xavier Duvauchelle, director Programe în cadrul Action Education și Naide Sefraoui, manager Education Europa.

Aceștia au prezentat viziunea organizației centrale (fondată de Pierre-Bernard Le Bas), care pune educația în centrul schimbării sociale și au explicat de ce modelul de intervenție dezvoltat la Satu Mare împreună cu Asociația Stea, sub conducerea directorului Cristina Bala, este considerat un exemplu de bune practici.
Succesul proiectelor destinate comunităților vulnerabile (precum cele din cartierul Sătmărel) depinde de cooperarea strânsă între instituțiile statului. La masa discuțiilor, alături de reprezentanții Instituției Prefectului (Ramona Antonescu, șef serviciu și Rozalia Bondrea – consilier pentru problemele romilor) au participat reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul social, asigurând un dialog multidisciplinar: Adrian Bălaj (director Serviciul Public de Asistență Socială Satu Mare), Gheorghe Cristian Erdei (consilier superior DGASPC) și Adriana Saad (inspector superior AJPIS), Cristian Pop (inspector școlar pentru minorități în cadrul ISJ Satu Mare, Comisar de poliție Liviana Chiorean (Compartimentul de Prevenire, IPJ Satu Mare), Szilagyi Marton (consilier management proiecte, ADI Județul Satu Mare). De asemenea, au participat și reprezentanți ai Partidei Romilor Pro Europa, sucursala Satu Mare, alături de președintele Godzsa Zsolt.
În cadrul prezentării, s-a pus accent pe rezultatele concrete obținute prin programele de literație, dezvoltare socio-emoțională și metode inovatoare precum terapia prin horticultură. Un punct central al discuției a fost faptul că, spre deosebire de contextul din Franța, stabilitatea rezidențială a beneficiarilor din județul Satu Mare permite o monitorizare pe termen lung.
Prefectul a salutat această abordare, subliniind că Instituția Prefectului rămâne un partener activ în facilitarea dialogului dintre instituții pentru a reduce abandonul școlar, a facilita integrarea socială și a combate discriminarea.
„Colaborarea dintre experții francezi și profesioniștii noștri locali demonstrează că, prin educație și parteneriate solide, putem oferi șanse reale tinerilor din comunitățile marginalizate. Prefectura va susține în continuare aceste inițiative care aduc soluții sustenabile pentru județul nostru”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.





















