Satu Mare, din nou pe harta judo-ului internațional.
- fosta campioană europeană și dublă vicacampioană mondială, Andrea Chițu, prezentă la stagiu
Municipiul Satu Mare găzduiește, în perioada 23–25 ianuarie 2026, cea de-a treia ediție consecutivă a stagiului internațional de pregătire la judo, un eveniment care a devenit deja un punct important și atractiv în calendarul sportiv al acestui început de an.
Peste 500 de judoka din șase țări sunt așteptați să participe la cantonament, inclusiv loturile naționale ale Ungariei, confirmând nivelul ridicat și deschiderea internațională a stagiului organizat la Satu Mare.
Un moment important al ediției din acest an îl reprezintă prezența Andreei Ștefania Chițu, una dintre cele mai valoroase judoka din istoria României. Născută la 7 mai 1988, la Bolintin-Vale, Andrea Chițu este legitimată la CSA Steaua, fiind vicecampioană mondială în 2014 și 2015, precum și campioană europeană în 2012 și 2015, la categoria 52 kg. De asemenea, a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.
Astfel, tradiția invitaților de marcă continuă, după ce anul trecut Satu Mare a găzduit-o pe fosta vicecampioană olimpică Simona Richter, un alt nume de referință al judo-ului românesc.
Din păcate, antrenorul emerit Florin Bercean, actualul președinte al Federației Române de Judo, deși invitat și la această ediție , la fel ca anul trecut , nu va putea fi prezent din motive de sănătate, organizatorii transmițându-i un mesaj de susținere și recuperare grabnică.
Un alt punct de atracție major este prezența îndrăgitului antrenor japonez Ken Kaida, care revine la Satu Mare pentru a doua oară consecutiv. Acesta a făcut senzație la ediția precedentă, prin stilul său de lucru și interacțiunea cu sportivii, devenind rapid unul dintre cei mai apreciați invitați ai stagiului.
Programul cuprinde antrenamente de tehnică și randori, structurate pe categorii de vârstă, de la U12 până la seniori, fiind coordonate de antrenori cu experiență internațională, printre care Andrea Chițu, Ken Kaida, Bodó Roli și Pelcz Attila, antrenorul organizator al evenimentului.
Pelcz Attila, antrenor organizator, a declarat că stagiul internațional de la Satu Mare va reuni peste 500 de sportivi din șase țări.
„Îi invit pe toți iubitorii de judo vineri, sâmbătă și duminică la acest stagiu internațional, unde vor fi prezenți peste 500 de sportivi din șase țări. Vor participa mai multe echipe naționale, inclusiv toate loturile României – cadeți, juniori și seniori – alături de echipa națională a Ungariei, echipa națională a Slovaciei și echipa națională a Republicii Moldova”, a transmis Pelcz Attila.
Stagiul se va încheia cu o sesiune de relaxare și recuperare la Aquastar Satu Mare, subliniind atenția acordată nu doar performanței, ci și refacerii sportivilor.





















