Aproape 100 de controale și amenzi de peste 377.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Satu Mare în luna mai

Aproape 100 de controale și amenzi de peste 377.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Satu Mare în luna mai


Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat în luna mai o amplă activitate de control, realizând 99 de inspecții și verificări pentru monitorizarea respectării legislației de mediu și protejarea ecosistemelor din județ.

Potrivit bilanțului instituției, au fost efectuate 46 de controale planificate, dintre care 5 au vizat obiective cu impact semnificativ asupra mediului, iar 41 au fost controale tematice privind legalitatea exploatării agregatelor minerale.

De asemenea, comisarii au realizat 53 de inspecții neplanificate, inclusiv controale desfășurate împreună cu alte instituții ale statului, verificări privind respectarea condițiilor impuse prin autorizațiile de mediu, soluționarea sesizărilor primite de la cetățeni și controale privind gestionarea substanțelor periculoase.

În urma neregulilor constatate, Garda de Mediu Satu Mare a aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 377.800 de lei. Totodată, a fost dispusă suspendarea activității unui operator economic care funcționa fără autorizație de mediu.

În două cazuri, comisarii au sesizat organele de cercetare penală, existând suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de mediu.

Reprezentanții instituției au precizat că, pe lângă sancțiunile aplicate, au fost stabilite măsuri obligatorii și termene clare pentru remedierea deficiențelor constatate, obiectivul principal fiind readucerea activităților verificate în deplină conformitate cu legislația de mediu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
tech
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda