VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: DRUMUL MEU PRINTRE IMAGINI

VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: DRUMUL MEU PRINTRE IMAGINI
VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - SECȚIE DE EDITORIAL  MEMBRĂ A CLUBULUI 
"PRESA CULTURALĂ" 

image-1781879931-313ba7d4.jpg

 UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA
De: LIVIUS HODIȘ, EDITORIALIST LA VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, MARAMUREȘ, EDITOR VIDEO ȘI CAMERAMAN PRIMA TV;

De când mă știu, vara este cel mai plăcut moment al anului, care aduce: libertate, căldură, timp liber, dar mai ales taberele de vară. Prima mea experiență într-o astfel de tabără a fost la Ecumenica, o săptămână plină de activități diverse organizată de părinții mei. Acolo, fără să-mi dau seama la început, în același timp în care mă distram și îmi făceam prieteni, apoi, crescând, am avut acces în culisele unui astfel de proiect, putând să deprind cunoștințele esențiale și necesare cu privire la organizare, logistică sau chiar programe educaționale și interactive.

CUM SĂ ORGANIZEZI 
O TABĂRĂ DE VARĂ REUȘITĂ?

Tabăra ”Ecumenica” va ajunge anul acesta la cea de-a 27-a ediție
       După ce am participat la aproape toate celelalte ediții, am hotărât să-mi testez pregătirea și să încep un proiect pe cont propriu: Wisening Week, o săptămână cu caracter creativ și cu accent pe dezbateri, sport, film, drumeții și gătit, 


o săptămână în care am încercat să îmbinăm aspecte necesare și utile ale vieții de zi cu zi, gătitul, exprimarea elocventă etc.,  cu vitala căutare a unei pasiuni: film, scris, artă, sport etc., iar pe parcursul a șapte ediții reușite de Wisening Week am ajuns la o formulă ideală pentru o tabără de vară cu ajutorul a două concepte: Wisening Booth și Wisening Main Event.