Protopopiatul Reformat Satu Mare implementează proiectul ROHU00055
„Dezvoltarea competențelor în grădinițe prin cooperarea specialiștilor din domeniul educației din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg” finanţat din fondurile Programului INTERREG VI-A România-Ungaria
În perioada 14.05.2026 – 13.05.2027, Protopopiatul Reformat Satu Mare în parteneriat cu Grădinița, Bucătăria și Creșa din Nyírvasvári (Ungaria) derulează proiectul ROHU00055 OVIPROJEKT „Competence development in kindergartens through the cooperation of educational experts from Satu Mare and Szabolcs-Szatmár-Bereg counties” -
„Dezvoltarea competențelor în grădinițe prin cooperarea specialiștilor din domeniul educației din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg”, finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră INTERREG VI-A România-Ungaria, având un buget total de 165564 EUR, din care contribuţia Uniunii Europene (FEDR) 132451,20 EUR, din care 61185,60 EUR revin partenerului Protopopiatul Reformat Satu Mare.
Scopul proiectului este consolidarea colaborării profesionale dintre cadrele didactice din România și Ungaria, promovarea metodelor pedagogice moderne și îmbunătățirea calității educației timpurii.
În cadrul proiectului, specialiștii din România și Ungaria participă la programe comune de formare, ateliere de lucru, vizite de studiu și schimburi de experiență organizate în ambele județe din zona transfrontalieră. În cadrul colaborării sunt elaborate soluții metodologice inovatoare care sprijină învățarea prin experiență, dezvoltarea competențelor și a potențialului copiilor, precum și integrarea cu succes a copiilor proveniți din medii defavorizate.
Materialele auxiliare metodologice, manualele de formare și exemplele de bune practici elaborate în urma colaborării vor fi utilizate nu doar de instituțiile participante, ci vor deveni disponibile și pentru alte grădinițe în viitor.
Proiectul contribuie la dezvoltarea unor relații profesionale durabile între instituțiile de învățământ din zona transfrontalieră româno-ungară și la îmbunătățirea calității educației timpurii.
Conferința de lansare a proiectului a avut loc în 25 iunie 2026, în localitatea Nyírvasvári, unde au fost prezentate obiectivele și activitățile proiectului.
Următoarea activitate planificată, un schimb de experiență comun cu durata de trei zile, organizat în județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, se va desfășura în perioada 17–19 iulie 2026 și va reuni 30 de cadre didactice din cele două județe transfrontiere.
Informaţii suplimentare despre proiect pot fi obţinute de la doamna Noémi Szilágyi coordonator proiect prin e-mail la adresa noemi_szilagyi@yahoo.com.

























