Proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2026, va avea loc marți, 14 iulie, la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” din Satu Mare, unde sunt așteptați 188 de candidați care au îndeplinit condițiile prevăzute de metodologie.
Accesul în centrul de examen este permis între orele 7:30 și 8:00, pe baza unui act de identitate valabil. Examenul începe la ora 9:00 și durează patru ore, cu posibilitatea prelungirii în cazuri speciale.
Cele mai numeroase specializări sunt învățător/profesor pentru învățământ primar în limba română (37 de candidați) și educatoare/profesor pentru învățământ preșcolar în limba română (22 de candidați). Toate sălile sunt monitorizate audio-video, iar lucrările vor fi evaluate în format digital, în centre naționale.
Primele rezultate vor fi afișate în 21 iulie, iar contestațiile vor putea fi depuse în 21 iulie, până la ora 20:00, și în 22 iulie, între orele 9:00 și 12:00. Rezultatele finale vor fi publicate în 27 iulie.
Media minimă de promovare este 8, iar promovarea examenului conferă cadrelor didactice dreptul de practică în învățământul preuniversitar, marcând trecerea de la statutul de profesor debutant la cel de cadru didactic definitiv.
























