În zilele astea, dacă ai deschis Facebook-ul ai observat că s-au ascuțit iar săbiile. Nu de război, ci de fotbal. Argentina și Anglia se întâlnesc din nou la un Campionat Mondial, iar pentru mulți e doar o semifinală. Pentru alții, însă, e o poveste care durează de peste patru decenii. Pentru mine, inevitabil, filmul se întoarce în vara lui 1986.
Eram un puști care abia își luase buletinul. Nu exista internet, nici YouTube, nici podcasturi care să-ți explice istoria unui meci.
Citisem ceva în cartea lui Ioan Chirilă ”Espana 82” despre războiul pentru Insulele Falkland și chiar de dorința Doamnei de Fier... Margareth Thatcher de a retrage echipele Imperiului Britanic, Anglia , Irlanda de Nord și Scoția de la Cupa Mondială… Până la urmă le-a aranjat ”Cel de Sus” sau FIFA ...Argentina n-a picat cu Anglia în grupă. Nici cu Scoția sau Irlanda de Nord..Iar apoi atât englezii, cât și argentinienii cu Maradona încă la Barcelona au dezamăgit în faza a doua. Și nu au mai apucat să joace meciul direct…
A urmat însă povestea din 86 …am mai spus-o aici, la rubrica asta. Meciul l-am văzut după miezul nopții, pe televiziunea maghiară, la un televizor alb-negru. Imaginea era plină de pureci, antena de pe bloc trebuia întoarsă din când în când, iar comentatorul aproape că intrase în televizor când Maradona a marcat primul gol. Striga disperat: „Kezilabda volt!”... Henț! Henț! Dar arbitrul nu l-a auzit. Apoi a reușit ceva ireal…cel mai frumos gol marcat vreodată la un Campionat Mondial. Le-a stins lumina definitiv englezilor. Care au revenit prin reușita lui Lineker și au ratat o ocazie imensă în minutul 90…Dar atât…
Rănile argentinienilor cu siguranță, măcar cele sufletești, nu s-au cicatrizat nici după 44 de ani de la acel război… Chiar dacă Scaloni anunță că e un simplu meci de fotbal …sunt convins că Messi & co vor căuta să-l contrazică.. Pentru Messi e șansa de a demonstra că el e” Dumnezeul fotbalului Argentinian”…Și nu doar ”Mâna celui de Sus” așa cum s-a proclamat Maradona…Iar pentru Anglia rămâne orgoliul de a demonstra că , după 60 de ani…e momentul să meargă și ei până la capăt…”It’s coming home, Hey Jude!”
Să zicem că de la acel sfert de finală din Mexic 86 au trecut deja 40 de ani. Maradona nu mai este, Messi a adus între timp un nou titlu mondial Argentinei, iar selecționerii și jucătorii spun de fiecare dată că „e doar un meci”.
Nu-i cred.
Pentru englezi poate că timpul a mai estompat din amintiri. Pentru argentinieni, însă, fiecare duel cu Anglia înseamnă ceva mai mult. Nu schimbă istoria și nici harta lumii, dar pentru 90 de minute readuce la suprafață orgoliul, durerea și dorința de revanșă. Exact cum s-a întâmplat în 1986.
Iar noi, cei care am prins acele nopți cu televizoare alb-negru, antene mișcate pe bloc și comentatori care strigau mai tare decât suporterii din tribune, știm că unele meciuri nu se uită niciodată. Și asta le-aș dori celor mai tineri fani ai fotbalului care vor privi acest meci, Argentina-Anglia. Să aibă motive să mai vorbească cu drag despre Messi sau Kane ori Bellingham și peste 40 de ani.
Florin Cristian Mureșan
P.S. Și încă un motiv de satisfacție pentru noi. Istvan Kovacs nu va mai arbitra la acest Mondial, însă simplul fapt că a condus meciul cu numărul 1000 din istoria Cupei Mondiale spune totul despre valoarea lui. Ca sătmăreni și ca români avem motive să fim mândri. Cât despre „specialiștii” de pe internet... îi lăsăm să arbitreze, în continuare, doar din fața tastaturii.
