Echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare a suferit miercuri seara prima înfrângere din această perioadă de pregătire, fiind învinsă cu scorul de 4–2 de CSM Sighetu Marmației, în cel de-al treilea meci amical disputat înaintea noului sezon.
Antrenorul Alexandru Pelici a deplasat un lot format din 22 de jucători pentru partida disputată pe malul Tisei.
În prima repriză, sătmărenii au avut mai mult posesia balonului, însă nu au reușit să își creeze ocazii importante la poarta gazdelor. În schimb, maramureșenii au profitat de prima oportunitate serioasă. În minutul 14, o minge trimisă în fața porții a traversat careul fără să fie respinsă, iar Jesús Santiago a reluat inspirat și a deschis scorul pentru CSM Sighetu Marmației.
După pauză, ambii antrenori au efectuat mai multe schimbări, însă gazdele s-au adaptat mai rapid noilor formule de joc. În doar zece minute au mai înscris de două ori, ambele goluri venind în urma unor lovituri de colț executate de pe partea dreaptă, desprinzându-se la 3–0.
Olimpia a redus din diferență în minutul 57. Sergiu Jurj a recuperat o minge în careul advers, i-a pasat lui Alin Văsălie, iar acesta a înscris din apropiere pentru 3–1.
Nouă minute mai târziu, Jesús Santiago și-a completat hat-trick-ul, finalizând o acțiune pe partea stângă și ducând scorul la 4–1. Pe final, sătmărenii au revenit în ofensivă și au mai punctat o dată, prin Raul Suciu, care a înscris după un corner executat de pe partea dreaptă, stabilind scorul final, 4–2.
La finalul partidei, antrenorul Alexandru Pelici a declarat că rezultatul oferă suficiente motive de analiză înaintea începerii sezonului.
„A fost un meci care trebuie să ne pună pe gânduri. Am primit mult prea ușor cele patru goluri. În această perioadă încercăm să oferim minute tuturor jucătorilor, pentru că doar așa putem evalua lotul și pregăti echipa. Prima repriză, per ansamblu, nu a fost rea.
Sperăm să reușim cât mai repede să omogenizăm jocul echipei. Dacă vom evolua în Liga a III-a, vom avea ceva mai mult timp la dispoziție. Dacă însă vom începe sezonul în Liga a II-a, va trebui să accelerăm procesul de pregătire, să mai aducem câțiva jucători și să corectăm greșelile pe care le-am făcut.
Peste trei zile ne așteaptă un nou meci de verificare și vom încerca, din nou, să le oferim tuturor jucătorilor un timp de joc apropiat. Îi felicit pe cei de la Sighet și le doresc mult succes în campionat. Au câștigat pe merit, fiindcă au fructificat aproape toate ocaziile create și au profitat de momentele noastre de slăbiciune”, a declarat Alexandru Pelici.
Următorul meci de pregătire al băieților de la CSM Olimpia este programat sâmbătă dimineață, la Cluj-Napoca, împotriva formației Sănătatea.
Meci amical
CSM Sighetu Marmației – CSM Olimpia Satu Mare 4–2 (1–0)
Marcatori: Jesús Santiago (min. 14, 51, 64), Vlad Mihalecea (55), respectiv Alin Văsălie (57) și Raul Suciu (78).
CSM Olimpia: Ionuț Pop – Constantin Trip, Cornel Ardei, Paul Copaci, Cosmin Zamfir, Amir Jorza, Bara Levente, Gheorghe Carpa, Vida Kristopher, Denis Golda, Sergiu Jurj.
Au mai intrat : Vili Bencze, Denis Ababei – Eduard Dănilă, Denis Toma, Dănuț Ciorcaș, Zab Zsombor, Konstantin Ivanov, Raul Suciu, Cătălin Oanea, Kevin Țăran, Alin Văsălie.
Antrenori: Alexandru Pelici, Botos Alexandru
Rezultatele amicalelor disputate până acum
Cigánd SE – Olimpia Satu Mare 1–1 (gol: Vida Kristopher);
Olimpia Satu Mare – Sănătatea Cluj 2–2 (goluri: Bara Levente și Vida Kristopher);
CSM Sighetu Marmației – Olimpia Satu Mare 4–2.


























