Ce este democrația? Păi este o formă de organizare și conducere a unei societăți în care puterea este exercitată direct sau indirect de către popor. Asta formal pentru că în fapt este o concepție politică în care puterea trebuie exercitată de către popor. Dar cum, atunci când intervine politicul, nimic nu mai este așa cum pare, democrația devine un obiect de presiune asupra conștiinței fiecărui membru al societății pentru a apăra interesele politicului. Deoarece fațetele politicului sunt multiple, eterogene și de cele mai multe ori disimulate, câștig de cauză are politicul aflat la putere.
Ce te faci atunci când politicul aflat la putere este compus din concepte antagonice? În general unul se impune asupra celuilalt prin acțiuni directe și/sau subversive. Mai sunt și cazuri în care idei politice din planul doi pot inocula de-o parte și de alta, simultan, propriile bruioane despre democrație. Sau mai rău, filoane antidemocratice care să germineze pe patul instabilității create de un yin și un yang care sunt doar opuși nu și complementari.
Asfel că yin-ul și yang-ul chinezesc devin pe plaiuri carpatice (cu chezaș balcanic) raiul și iadul. Greu de definit care este raiul și care este iadul. Asta pentru că, în funcție de interese, fiecare își apără daravelile de partid în numele poporului și nu trebuințele poporului. Ca atare pe rând împrumută credibilitate pe căi sinusoidale și ură pe surse emoționale. Și când te gândești că toate astea pleacă de la vot...!? Da acel mic petic de hârtie pe care îl introduci în neant și de care nici tu nu ești sigur că-i bun sau rău sau că-i al tău sau ți-e furat.
Conform normelor votul ar trebui să fie inviolabil. Digitalizarea însă creează posibilitatea violării oricărui sistem electronic ceea ce ne face să credem că votul fiecăruia dintre noi poate fi mistificat. Asta după ce acesta, votul, ajunge în urnă, pentru că aprioric acesta poate fi direcționat prin campanii la vedere sau prin acțiuni subliminale. Și atunci cum putem crede că sistemul acesta de vot, democratic vorbind, poate apăra interesul poporului dacă nici votantul nu are știința și conștiința propriei sale determinări.
O variantă ar fi votul la vedere dar se spune că acest fapt nu ar corespunde cerințelor democrației. În șapou am dat definiția democrației și din nici un cuvânt al acesteia nu reiese că voința poporului trebuie ascunsă de ochii lumii. Așa, în general, cine are ceva de ascuns folosește acest mijloc presupus democratic de a nu i se pătrunde în intimitate. După părerea mea singura intimitate care ar trebui păstrată este cea emoțională și nu cea a faptelor concrete. Începând de la vorbele spuse cu mâna la gură și până la infracțiunile (directe sau prin corupție) la nivel macro trebuie puse pe tapet. Atunci am știi și noi pe cine să votăm.
Sunt convins că votul la vedere nu va fi niciodată acceptat atunci când este vorba de „aleșii” țării, cu toate că ar fi cea mai simplă metodă de a împiedica fraudarea alegerilor de orice fel. De vină nu sunt doar interesele de partid ci și faptul că ni s-a inoculat acea idee că „intimitatea” faptelor noastre este inviolabilă. Din contră, este o pacoste! Un paravan în spatele căruia se dezvoltă corupția, fărădelegea și tirania.
Opriți războaiele!
