Un moment încărcat de emoție și nostalgie pentru absolvenții generației 1996 a Liceului cu Program Sportiv, care s-au reunit la trei decenii de la terminarea liceului. Foștii colegi au avut ocazia să depene amintiri, să vorbească despre anii petrecuți împreună și să-i omagieze pe cei care au contribuit la formarea lor.
Întâlnirea a avut o semnificație aparte, generația 1996 fiind prima generație din istoria Liceului cu Program Sportiv. Absolvenții de atunci au crescut odată cu instituția și au contribuit, prin parcursul lor, la scrierea primelor pagini din istoria liceului.
După 30 de ani, foștii elevi și-au amintit de colegialitatea din acea perioadă, de competițiile sportive, de victorii, de emoțiile adolescenței, dar și de momentele dificile care le-au format caracterele.
Un loc special în amintirile absolvenților îl ocupă diriginta Grad Aurelia, căreia foștii elevi i-au transmis un mesaj de recunoștință pentru răbdarea, grija și îndrumarea oferite în anii de liceu.
În cadrul revederii a fost evocată și memoria regretatului Cionca Gheorghe, care le-a fost antrenor, director și mentor. Absolvenții și-au amintit de lecțiile de disciplină, perseverență și încredere pe care acesta le-a transmis, atât pe terenul de sport, cât și în afara lui.
Reîntâlnirea a fost și un prilej de reflecție asupra celor trei decenii care au trecut de la absolvire. Drumurile foștilor colegi s-au despărțit, fiecare construindu-și propria viață, însă prieteniile și amintirile formate în anii de liceu au rămas.
„30 de ani nu înseamnă doar o cifră. Înseamnă o poveste. Iar povestea noastră a început aici – în prima generație a Liceului cu Program Sportiv”, este mesajul prin care absolvenții generației 1996 au sintetizat emoția revederii.
După trei decenii, prima generație a Liceului cu Program Sportiv s-a întors astfel, măcar pentru câteva ore, la locul în care au început prietenii, visuri și povești care au rămas vii peste ani.
























