Era, cu ani în urmă, un refren politic rămas în memoria multora: „Vântul bate, apa trece, pietrele rămân”. Privind România acestei veri, versurile capătă, fără să vrem, o cu totul altă semnificație. Vântul mai bate, pietrele au rămas, însă în unele locuri apa aproape că a trecut cu totul, și nu mai revine. Unele zvonuri spun că acest imn se mai cântă la chermezele PNL-ului, oare să fie un imn al pagubei?
România pare să traverseze una dintre acele perioade în care veștile rele se adună de la o zi la alta. Incendii de vegetație, temperaturi extreme, secetă hidrologică și râuri ajunse la debite alarmant de mici conturează imaginea unei veri care pune o presiune tot mai mare asupra comunităților.
În nord-vestul țării, la Satu Mare, efectele lipsei precipitațiilor sunt deja vizibile. Cursurile de apă au scăzut puternic, iar în unele zone situația a ajuns la valori extreme. Pământul uscat și temperaturile ridicate cresc, în același timp, riscul incendiilor și pun la încercare agricultura și resursele de apă.
Peste toate acestea se suprapune însă și o stare de incertitudine politică și economică. Într-un moment în care populația așteaptă soluții, coordonare și un mesaj clar din partea autorităților, impresia lăsată este, de prea multe ori, aceea a unui Guvern fără o direcție suficient de limpede și fără conducerea fermă de care o perioadă de criză are nevoie.
Nu toate problemele pot fi puse în sarcina unui guvern, dar dacă nu ei, atunci cine?
