Lucrările de modernizare a drumului județean DJ193 Satu Mare–Borlești–limita cu județul Maramureș continuă pe mai multe sectoare, iar rezultatele sunt tot mai vizibile pe teren. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a verificat stadiul investiției și a discutat cu primarii localităților traversate de drum și cu reprezentanții constructorului despre următoarele etape ale proiectului.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Satu Mare, în prezent, pe mai multe sectoare ale drumului se așterne stratul de uzură, în timp ce pe alte porțiuni se lucrează la stratul de legătură. Lucrările avansează astfel în paralel pe diferite tronsoane ale traseului.
În localitățile traversate de DJ193 continuă amenajarea șanțurilor din beton, necesare pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale. Totodată, pe aproape jumătate din lungimea drumului au fost realizate marcajele rutiere și au fost montați parapeții de protecție.
Un alt obiectiv al investiției îl reprezintă creșterea siguranței rutiere. În acest sens, se lucrează la instalarea stâlpilor pentru iluminarea trecerilor de pietoni, măsură care va contribui la îmbunătățirea vizibilității și la protejarea participanților la trafic.
În cadrul vizitei pe teren, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a analizat împreună cu primarii și constructorul stadiul lucrărilor și etapele care urmează să fie realizate.
Modernizarea DJ193 reprezintă o investiție importantă pentru infrastructura rutieră a județului Satu Mare, urmărind îmbunătățirea condițiilor de circulație și a siguranței pe traseul care leagă municipiul Satu Mare de Borlești și de limita cu județul Maramureș.






























