SPRIJIN. Ajutoare de încălzire la Satu Mare! Cine poate primi până la 500 de lei lunar și care este termenul-limită

SPRIJIN. Ajutoare de încălzire la Satu Mare! Cine poate primi până la 500 de lei lunar și care este termenul-limită

Sătmărenii cu venituri reduse pot solicita sprijin financiar pentru încălzirea locuinței și plata energiei. Cererile pentru întreg sezonul rece trebuie depuse până la 20 noiembrie

Iarna bate la ușă, iar pentru familiile cu venituri mici facturile la încălzire pot deveni o adevărată povară. Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială, le reamintește cetățenilor că pot beneficia de ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței și de suplimente pentru plata energiei, în sezonul rece 2026–2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile realizate, dar și de bunurile deținute de solicitanți. Atenție însă la termenul-limită: cei care doresc să beneficieze de ajutor pe întreaga perioadă noiembrie 2026 – martie 2027 trebuie să depună documentele până la 20 noiembrie.

Cine poate beneficia de ajutorul pentru încălzire

Potrivit prevederilor Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorului vulnerabil de energie, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pe o perioadă de cinci luni, respectiv între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027.

Sprijinul financiar este destinat persoanelor singure și familiilor cu venituri reduse, care utilizează unul dintre următoarele sisteme de încălzire:

  • gaze naturale;

  • energie electrică, în condițiile prevăzute de lege;

  • combustibili solizi sau petrolieri, inclusiv lemne.

Pentru a putea beneficia de acest ajutor, persoanele singure trebuie să aibă un venit net lunar de maximum 2.053 de lei, calculat pentru luna anterioară depunerii cererii. În cazul familiilor, venitul net lunar nu trebuie să depășească 1.386 de lei pentru fiecare membru.

Ajutorul se acordă pentru o singură locuință, respectiv cea aflată în proprietatea sau folosința solicitantului și situată la adresa înscrisă în actele de identitate.

Există însă și criterii de excludere. Solicitanții care dețin alte clădiri sau spații locative în afara locuinței de domiciliu, terenuri intravilane care depășesc suprafețele prevăzute de lege, autoturisme mai noi de 10 ani sau mai multe autovehicule, precum și depozite bancare care depășesc plafonul legal nu pot beneficia de aceste forme de sprijin.

Câți bani pot primi sătmărenii și unde trebuie depuse cererile

Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinței este stabilit în funcție de veniturile beneficiarilor și de tipul de combustibil utilizat.

Astfel, sumele acordate lunar pot ajunge la:

  • 250 de lei pentru încălzirea cu gaze naturale;

  • 500 de lei pentru încălzirea cu energie electrică;

  • 320 de lei pentru încălzirea cu combustibili solizi sau petrolieri, inclusiv lemne.

Pe lângă acest ajutor, beneficiarii pot primi și suplimentul pentru energie, acordat lunar pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul rece.

Acesta este stabilit la 10 lei pentru consumul de gaze naturale, 30 de lei pentru energia electrică sau 70 de lei în situația în care energia electrică reprezintă singura sursă utilizată. Pentru combustibili solizi sau petrolieri, suplimentul este de 20 de lei lunar.

Un aspect important este că suplimentul pentru energie poate fi cumulat în funcție de sursele de energie utilizate. De exemplu, o persoană care beneficiază de ajutor pentru încălzirea cu gaze naturale poate primi și suplimentul pentru energia electrică.

În ceea ce privește plata, ajutoarele pentru gaze naturale și energie electrică, precum și suplimentele aferente, vor fi evidențiate în facturile furnizorilor și scăzute din valoarea totală de plată. În cazul încălzirii cu lemne, ajutorul pentru întreg sezonul rece va fi achitat într-o singură tranșă, direct beneficiarului, prin Direcția de Asistență Socială. Suplimentul pentru combustibili solizi va fi plătit lunar.

Termen-limită: 20 noiembrie 2026

Sătmărenii care doresc să beneficieze de ajutorul pentru încălzire pe întreaga perioadă a sezonului rece trebuie să depună cererile și documentele justificative până la data de 20 noiembrie 2026.

Dosarele se depun la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, situat pe strada Ilișești nr. 4, de luni până joi, între orele 08:30 și 15:00.

Solicitanții trebuie să completeze o cerere și o declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile realizate, bunurile mobile și imobile deținute și sistemul de încălzire utilizat. Documentele trebuie însoțite de actele doveditoare privind identitatea, veniturile și bunurile aflate în proprietate.

Formularele pot fi ridicate direct de la sediul instituției sau descărcate de pe site-ul oficial: www.dassatumare.ro.

Primăria atrage atenția că beneficiarii au obligația de a anunța orice modificare privind componența familiei, veniturile sau bunurile deținute, în termen de cinci zile de la apariția acesteia.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Serviciul Beneficii Sociale și Persoane cu Dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială, la numărul de telefon 0261 714 195.

Atenție la data depunerii! Dreptul la ajutor se stabilește începând cu luna depunerii cererii dacă dosarul este înregistrat până în data de 20 a lunii respective. Pentru documentele depuse după această dată, sprijinul se acordă începând cu luna următoare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Prodeximp angajeaza
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand