TRAFIC ÎN OAȘ. Doi oșeni, prinși cu probleme grave la volan! Unul conducea cu permisul suspendat, celălalt era băut

TRAFIC ÎN OAȘ. Doi oșeni, prinși cu probleme grave la volan! Unul conducea cu permisul suspendat, celălalt era băut

Polițiștii au depistat două cazuri de încălcare a legislației rutiere în Țara Oașului, în urma unor controale desfășurate în Turț și Negrești-Oaș. Unul dintre șoferi a ajuns în arest pentru 24 de ore

Traficul din Țara Oașului a oferit din nou motive de îngrijorare. În doar câteva zile, doi conducători auto au fost depistați de polițiști în situații care le-au adus dosare penale. Unul s-a urcat la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, după ce consumase alcool, iar celălalt a fost prins cu o alcoolemie extrem de ridicată.

Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 6 noiembrie, în jurul orei 19:00, pe DJ109L, în localitatea Turț. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Gherța Mică au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din localitate.

Băut și cu pemisul suspedat

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările ulterioare au scos însă la iveală o problemă și mai serioasă: bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În consecință, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Satu Mare. Cercetările continuă pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Al doilea șofer, prins cu 1,19 mg/l alcool

Un alt caz a fost înregistrat în noaptea de 8 noiembrie, în jurul orei 01:00, pe strada Livezilor din Negrești-Oaș. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș au oprit un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din oraș.

De această dată, rezultatul etilotestului a fost de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare care a dus la întocmirea unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În ambele cazuri, cercetările continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Prodeximp angajeaza
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand