Destine distruse de păcănele

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale,Top News |

pacanele

Trei la sută dintre români joacă la maşini de tip slot, cunoscute ca “păcănele”, pe care le asociază cu socializarea, distracţia, plăcerea jocului şi câştigul, potrivit unui studiu realizat anul trecut la iniţiativa Asociaţiei Organizatorilor de Sloturi. Potrivit studiului, jucătorii de sloturi sunt într-o proporţie de 92 la sută bărbaţi şi au o vârstă medie de 29 de ani. Totodată, sloturile sunt preferate de patru la sută din populaţia de la oraş şi doi la sută din populaţia mediului rural. Barurile, sălile de jocuri şi cazinourile sătmărene sunt pline de păcănele, care nu duc lipsă de clienţi. Majoritatea lor riscă sume mici, însă numeroşi tineri ajung dependenţi de aceste jocuri. Aceştia pierd sume mari de bani, trăind cu speranţa deşartă că odată tot vor da lovitura cea mare. Pentru a-şi satisface viciul, o parte dintre ei au ajuns chiar în situaţia de a-şi risca libertatea.

Invazie de păcănele în Sătmar
Potrivit autorităţilor, la nivelul judeţului Satu Mare există peste 260 de localuri în care se desfăşoară jocuri de noroc. În ultimii ani, barurile, sălile de jocuri şi cazinourile au devenit pline de maşini de tip slot sau de păcănele, cum mai sunt cunoscute în limbaj popular. Miile de aparate aflate în funcţiune, în condiţii mai mult sau mai puţin legale, demonstrează că localurile respective nu duc lipsă de clienţi.
Cea mai mare parte a amatorilor de păcănele obişnuiesc să joace sume modeste de bani, mai mult pentru distracţie decât pentru a obţine câştiguri importante. Însă există suficienţi jucători împătimiţi, care pierd adevărate averi la păcănele. Din când în când mai câştigă câte o sumă mai mare, dar aceasta reprezintă o simplă picătură faţă de banii pierduţi în timp din cauza acestui viciu. În timp, aceştia ajung la sapă de lemn. Din cauza acestui viciu, ajung să îşi piardă locurile de muncă, averile, familiile şi prietenii. Alţi sătmăreni ajung chiar să încalce legea, riscându-şi libertatea, pentru a-şi satisface acest viciu costisitor.

A jucat la păcănele banii din jaf
În martie 2011, un tânăr sătmărean a fost în stare să jefuiască o casă de jocuri şi pariuri sportive. Supărat că şi-a pierdut iarăşi banii la aparate, un client fidel al unei săli de jocuri şi pariuri sportive, situată pe strada Eugen Lovinescu din municipiul Satu Mare, mirosind a alcool, a scos cuţitul şi a ameninţat-o pe casieră că o omoară dacă nu îi dă banii. Speriată, tânăra a deschis casa şi i-a dat toţi banii adunaţi în ziua respectivă, în jur de 3.000 de lei. Tâlharul a fost înregistrat de camerele de supraveghere a localului, însă nu i-a păsat de acest lucru. Proprietarul localului s-a plâns la vremea respectivă că era deja a doua oară când i se întâmpla acest lucru.
Autorul a fost identificat în scurt timp de poliţişti în persoana sătmăreanului Ionucz Attila Csaba, în vârstă de 33 de ani. Acesta a fost prins în ziua următoare comiterii tâlhăriei, însă prea târziu. Acesta le-a declarat senin poliţiştilor că banii pe care i-a furat i-a cheltuit tot pe jocuri de noroc.

A înscenat un furt pentru a-şi acoperi gaura
În urmă cu aproximativ un an, un tânăr de 23 de ani, fiu de preot, care a pierdut 10.000 de lei la păcănelele aflate în barul soţiei sale, a ajuns chiar să însceneze un furt. Pentru că nu a îndrăznit să îşi anunţe soţia de paguba făcută, bărbatul a înscenat o spargere. Pentru că se apropia ziua de plată a sumei jucate către reprezentantul firmei de la care închiriaseră aparatele pentru bar, tânărul s-a gândit la o variantă mai puţin corectă. Astfel, împreună cu un prieten, au pus la cale o spargere. În timpul nopţii, au forţat uşa de la intrare în bar şi au furat trei aparate de joc pe care le-au încărcat într-o dubă şi le-au dus pe un câmp cu intenţia de a le distruge. După ce aparatele au fost distruse, tânărul a anunat Poliţia că barul familiei a fost prădat de hoţi.

Poliţiştii au început de îndată verificările, însă au avut dubii cu privire la furt deoarece nimeni nu a furat până atunci un aparat de joc. Oamenii legii au ajuns şi la locul unde bunurile furate au fost distruse şi au stabilit că autorul este chiar cel care a anunţat spargerea. Tatăl băiatului, preot, a asigurat firma de la care au fost închiriate aparatele că va plăti el cei 16.000 de lei reprezentând contravaloarea pagubei produse. Atât tânărul de 23 de ani cât şi prietenul care l-a ajutat să însceneze spargerea s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Şi-a jefuit colegul de suferinţă
Chiar la începutul acestui an, un alt sătmărean amator de jocuri de noroc a ajuns să îşi fure colegul de suferinţă la păcănele. La mijlocul lunii ianuarie 2014, sătmăreanul Attila A., în vârstă de 36 de ani, în timp ce se afla în incinta unui bar din zona Pieţei Eroilor, a profitat de neatenţia lui Tamas F. care se juca la aparate şi i-a sustras acestuia din buzunarul gecii portmoneul cu actele şi suma de 600 lei. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că cei doi bărbaţi se cunoşteau, mai mult decât atât, fiind vecini. Sătmăreanul Attila A. s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Proiect de lege pentru interzicerea păcănelelor
Mai mulţi deputaţi au iniţiat un proiect de lege care vrea să interzică amplasarea automatelor pentru jocuri de noroc în baruri, în restaurante, în cinematografe şi în sediile Loteriei Române. Singura excepţie o vor constitui cazinourile, care vor putea deţine acest tip de jocuri. “Eu am fost preşedinte de club sportiv municipal şi am avut un handbalist care câştiga 2.200 de euro în municipiul Satu Mare, dar juca toţi banii la păcănele şi după aia venea cu mâna întinsă şi cerea împrumut 10-20 de euro ca să poată trăi”, a declarat deputatul Gabor Kereskenyi, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Parlamentarii au argumentat legea prin mai multe studii internaţionale care arată că aparatele de tip slot-machine dezvoltă dependenţă. Consecinţele sociale şi psihologice sunt deosebit de grave, atât la nivelul persoanelor afectate, care se confruntă cu rate ridicate de suicid, cât şi la nivelul familiilor acestora.

Szasz Lorand

One Response to Destine distruse de păcănele

  1. Pingback: Joci la pariuri sportive ? Iata cateva strategii sigure ! | Cum Gatesc Eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *