14 November 2018
Festivalul Berii Artizanale

Handbalul moare, dar nu se predă!

Filed under: Sport |

hand

După dezamăgirea provocată de retrogradarea din Liga Națională a echipei de la CSM se părea că handbalul la nivel de seniori va lua o pauză forțată la Satu Mare. La clubul municipal s-a decis suspendarea temporară a activității secțiilor de handbal și volei, iar șansele de redresare a celor două echipe, în această toamnă erau infime…

Doar că foștii componenți ai echipei de handbal masculin de la UNIO, Ciprian Mărieș, Albert Kibedi și Dan Sebastian au demarat un proiect îndrăzneț și fără prea multe fonduri dar cu multă dragoste de handbal au încropit un lot la ADEP Satu Mare și au reușit pe ultima sută de metri să înscrie echipa în Divizia A.

Echipa va fi antrenată de cuplul Kibedi Albi- Dan Sebastian iar Ciprian Mărieș este conducător la club.
”Totul e pe bază de voluntariat , noi avem asigurat bugetul pentru deplasări și meciuri acasă. Sperăm să facem treabă bună și să menținem la un nivel bun handbalul la Satu Mare. Era păcat să nu mai avem handbal în oraș la nivel de seniori” ne-a spus Cipri Mărieș.

Echipa va juca în sala LPS, singura omologată de FRH pentru meciuri oficiale în județ.

“Ideea ne-a venit în urmă cu două săptămâni, însă abia sâmbătă au venit şi seniorii. Noi, antrenorii de juniori, simţim pe pielea noastră cât e de greu să-i creşti dacă nu există o echipă mare. Dacă sunt oameni care vor să ajute îi aşteptăm cu drag”a punctat și antrenorul Albert Kibedi.

Lot ADEP: Cristian Pogyină, Edvin Toth, Raul Marc – portari, Paul Baros, Alin Chiş, Sergiu Varga, Vlad Vaştag, Raul Pop, Alex Morar, Cristi Jurj, Dan Nicoară, Vlad Rogoz, Cosmin Saroz, Rafael Strugureanu, Kristofer Grentzer, Adrian Reşetar – jucători.

Mult succes băieților, un proiect cu sătmăreni demn de luat în seamă…

Divizia A începe pe 17 septembrie
Divizia A la handbal va începe pe 17 septembrie, iar din Seria B fac parte următoarele 11 echipe: CS Adep Satu Mare, “U” Cluj-Napoca, CSM Oradea, Poli Timişoara, HC Sibiu, CSU Tg. Jiu, CSMŞ Reşiţa, HCM Sighişoara, CSU Craiova, Minaur Baia Mare, CNE Sighişoara.

Turul sătmărenilor:
Etapa 1 (17 septembrie): “U” Cluj-Napoca – ADEP Satu Mare
Etapa 2 (28 septembrie): ADEP – CSM Oradea
Etapa 3 (1 octombrie): Poli Timişoara – ADEP
Etapa 4 (8 octombrie): ADEP – HC Sibiu
Etapa 5 (15 octombrie): CSU Tg. Jiu – ADEP
Etapa 6 (22 octombrie): ADEP – CSMŞ Reşiţa
Etapa 7 (5 noiembrie): HCM Sighişoara – ADEP
Etapa 8 (12 noiembrie): ADEP – CSU Craiova
Etapa 9 (19 noiembrie): Minaur Baia Mare – ADEP
Etapa 10 (26 noiembrie): ADEP stă
Etapa 11 (3 decembrie): ADEP – CNE Sighişoara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *