Cea de-a XVII-a ediţie a Zilelor Oraşului Satu Mare, programată în intervalul 31 mai – 2 iunie, va fi de-a dreptul explozivă. Şi asta pentru că vor concerta în cele trei zile nume mari ale scenei muzicale româneşti, printre care Ştefan Bănică Jr., Puya, Alex Velea, Corina, DJ Project şi Hi-Q. Iubitorii de muzică populară vor avea parte şi ei de un adevărat regal folcloric, urmând să urce pe scena amplasată în Piaţa Libertăţii artişti de prim-plan, precum Nicolae Furdui Iancu, Fraţii Petreuş sau Cristian Pomohaci. Şi toate acestea la doar jumătate din bugetul alocat în ediţia anterioară, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica.
Prima zi aparţine sătmărenilor
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, le-a promis sătmărenilor că vor avea parte de distracţie pe cinste în cele trei zile. Mai mult, administraţia locală a reuşit să reducă cheltuielile la jumătate faţă de ediţiile anterioare, în condiţiile în care la Satu Mare vor veni artişti de prim-plan ai muzicii româneşti. Edilul şef sătmărean a precizat că prima zi, respectiv vineri, 31 mai, va fi dedicată exclusiv artiştilor sătmăreni. “Vineri vor urca pe scenă doar artişti sătmăreni, pentru că noi vrem să ne promovăm talentele. Vor urca pe scenă artişti precum Corina, trupa Stigma, Saranyi Botond, iar seara se va încheia cu o paradă a DJ-ilor sătmăreni”, a declarat primarul Dorel Coica. Conform aceleiaşi surse, scena principală va fi amplasată în Piaţa 25 Octombrie, iar scena de folclor va fi amplasată în Piaţa Libertăţii, în faţa Hotelului Dana. “Circulaţia va fi închisă în Piaţa Libertăţii, chiar şi pe strada Alexandru Ioan Cuza. Dacă sătmărenii vor fi mulţumiţi luăm în calcul chiar închiderea circulaţiei şi în unele sfârşituri de săptămână. Va fi şi un test, pe această cale”, a completat Dorel Coica.
Mai mulţi artişti, mai puţini bani
Consilierul primarului Dorel Coica, Natalia Covaci, a precizat că deşi vor ajunge la Satu Mare unii dintre cei mai în vogă artişti ai momentului din ţară, administraţia locală a reuşit să facă o economie la buget. “Cheltuim mult mai puţin decât anul trecut, deşi avem o varietate mai mare de artişti. Anul acesta am alocat o sumă de 200.000 de lei pentru cele trei zile. Am reuşit să cumulăm şi Ziua Copilului şi festivalul de folclor în cadrul Zilelor municipiului Satu Mare, reuşind astfel să facem o economie importantă. Anul trecut s-au alocat pentru Zilele Oraşului, Ziua Copilului şi festivalul de folclor suma de 300.000 de lei, ceea ce înseamnă că în acest an am reuşit să organizăm cele trei evenimente cu doar jumătate din cheltuielile de anul trecut”, a precizat Natalia Covaci. Deschiderea oficială se va face vineri, de la ora 19.00. De asemena, în prima zi, respectiv vineri, vor urca pe scenă artişti precum Corina, trupa Stigma, respectiv DJ-ii sătmăreni Soso, Cătăboy, Leviciusz, Pepe şi Gabi. Sătmărenii îi vor putea urmări sâmbătă, de la 20.30, pe rapper-ul Puya, urmat de DJ Project, de la 21.20, respectiv Ştefan Bănică Jr., de la 22.15. A doua zi se va încheia cu un foc de artificii. Ultima zi va fi încheiată de Alex Velea, care va concerta de la ora 21.15, iar în final vor urca pe scenă cei de la Hi-Q. Tot duminică, pe scena de folclor, vor concerta Nicolae Furdui Iancu, Cristian Pomohaci şi Fraţii Petreuş, alături de alte nume consacrate ale folclorului codrenesc şi oşenesc din judeţul Satu Mare.
Ciprian Bâtea