More

    Baschet feminin: Liga Națională începe pe 28 septembrie

    Adunarea Generală a Federaţiei Române de Baschet, care nu s-a bucurat nici la a doua strigare de un interes prea mare din partea structurilor asociate, a avut loc miercuri la București iar de la Satu Mare au participat antrenorul Ovidiu Oros de la Liceul Sportiv și antrenorul echipei de handbal masculin de la CSM…Nicolae Istrate. Liga Naţională va debuta atât la masculin, cât şi la feminin, în data de 28 septembrie. Vom avea câte 16 echipe la start, după acelaşi sistem play-off şi play-out, cu menţiunea că meciurile pentru locurile 5-8 nu se vor juca. Una dintre cele mai importante decizii a fost păstrarea regulii cu şase jucători străini pe foaia de joc. În Cupa României, toate cele 16 echipe vor evolua în primul tur, sistemul de desfăşurare fiind cel consacrat: optimi, sferturi şi Final Four. Federaţia a renunţat la campionatul sub 23 de ani (liga a doua), înlocuit de întrecerea rezervată categoriei “under” 20. Taxa de extra-transfer va fi normală, nu dublă ca până în sezonul 2012/2013, dar rămâne valabilă regula cu cel mult două extra-transferuri. Detalii suplimentare legate de sezonul viitor sunt aşteptate la şedinţa Biroului Federal.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE