More



    Sătmărenii primesc scrisori de atenţionare de la Poliţie

    Campania de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, iniţiată de Poliţia Română, continuă în judeţul nostru cu noi acţiuni desfăşurate de poliţişti în municipiul Satu Mare. Săptămânal, în fiecare zi de marţi, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare şi-au propus să distribuie către cetăţeni câte 500 de scrisori, promovând astfel mesajele de atenţionare, dar şi recomandările preventive. Poliţiştii au discutat cu sătmărenii pe această temă, respectiv cea a prevenirii furturilor din locuinţă, atrăgând atenţia că prin respectarea unor reguli simple poate fi redus considerabil riscul de a deveni victimă a unui furt din locuinţă.
    După acţiunile organizate în săptămânile anterioare în Centrul Nou, Micro 17, respectiv Micro 16, marţi, 4 iunie, poliţiştii au disscrisoritribuit scrisorile campaniei în cartierul Micro 15, fiind vizaţi cetăţenii care locuiesc la blocuri. Poliţiştii au căutat, în special, locaţiile vulnerabile, de exemplu blocurile în care accesul în scară este facil: nu dispun de interfon ori acesta nu funcţionează, ori acolo unde locatarii permit cu uşurinţă accesul celor care sună la interfon, vecinii nu se cunosc între ei, ca în cazul blocurilor cu 10 etaje, unde fluctuaţia persoanelor este mare, existând multe apartamente închiriate.
    Poliţiştii prezenţi la acţiune, aparţinând formaţiunilor de prevenire şi proximitate, au discutat cu cetăţenii pe care i-au întâlnit şi le-au făcut recomandări concrete, adaptate situaţiilor particulare ale fiecăruia. În special cei ce locuiesc la parter şi etajul 1 au fost atenţionaţi de poliţişti şi sfătuiţi să nu doarmă cu geamurile sau balcoanele deschise, chiar dacă suntem în sezonul cald şi să fie atenţi la persoanele care pătrund în mod nejustificat în scară, experienţa verilor trecute arătându-ne că cetăţenii din Micro 15 au reclamat frecvent la Poliţie furturi din scările blocurilor sau din beciuri. Acţiunile de prevenire a furturilor din locuinţe vor continua în perioada următoare în toate oraşele din judeţ, urmând a fi distribuite în cursul lunii iunie scrisori cetăţenilor de la blocuri, ulterior, în luna iulie fiind programate şi alte genuri de activităţi circumscrise campaniei „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE