More



    Sfinţire de iconostas la Botiz

    - Advertisement -

    Am primit cu interes invitaţia părintelui Nicu Huzău de a participa, în ziua Domnului 29 iunie 2013, la bucuria hramului Bisericii greco-catolice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Botiz, eveniment în care a fost sfinţit un nou iconostas şi scaunul episcopal, de către PSS Vasile Bizău, episcop greco-catolic de Maramureş, ajutat de un sobor de peste 20 de preoţi, în frunte cu protopopii greco-catolici de Satu Mare şi Negreşti Oaş, Dumitru Roman şi Iacob Feher. Ajungând în Botiz am fost întâmpinat de o mulţime numeroasă de creştini de toate confesiunile, care înconjurau biserica maiestuoasă cu lungimea şi înălţimea de 33 m şi lăţime 17,5 m, aducându-mi aminte de ziua în care a fost sfinţită, 2 iulie 2006. Atunci Sfânta Liturghie Arhierească a fost concelebrată de Cardinalul Lucian Mureşan, împreună cu PSS Ioan Şişeştean – Episcopul greco-catolic de Maramureş de atunci, PSS Virgil Bercea – Episcop greco-catolic de Oradea şi de PSS Alexandru Mesian – Episcop greco-catolic de Lugoj, alături de zeci de preoţi şi sute de credincioşi, care au ţinut să-şi manifeste credinţa faţă de Biserica Romei şi de urmaşul ei văzut, Sfântul Părinte Papa.
    Au trecut de atunci aproape şapte ani, timp în care la cârma Bisericii lui Petru au avut loc schimbări majore. Ne gândim pe plan local, la trecerea către Domnul a episcopului Ioan Şişeştean şi preluarea grijii pastorale a Eparhiei greco-catolice de Maramureş de către PSS Vasile Bizău, dar şi la demisia Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea din acest an, eveniment care a adus multe comentarii şi îngrijorări în lumea creştină şi nu numai, dar şi alegerea noului suveran pontif, Papa Francisc, primul episcop argentinian care prin umilinţă şi sărăcie evanghelică încearcă să aducă un plus de credibilitate şi deschidere bărcii lui Petru, încercată în ultimul timp de valuri din ce în ce mai înspăimântătoare. Orice schimbare aduce sacrificii şi renunţări, mai ales când aceste schimbări se petrec în plină Biserică a lui Cristos.
    Rămâne ca noul episcop greco-catolic de Maramureş, PSS Vasile, să aibă înţelepciunea şi lumina de a aduce şi păstra spiritul bizantin al Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică, fără a pierde din vedere esenţa universală a Credinţei Catolice. Aceasta a fost şi atmosfera care a dominat toate celebrările din ziua hramului din Botiz, episcopul locului sfinţind noul iconostas realizat de domnul Nicolae Câmpean, din Dej, şi pictat de Spiridon Sorin Gâtu din Gherla, dar şi scaunul episcopal, realizat de domnul inginer Flaviu Meghisan din Satu Mare. De asemenea, la sfârşitul liturghiei au fost acordate distincţii de merit din partea Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş şi constructorilor bisericii, în persoana domnilor Vasile Frei, tată şi fiu, arhitectului, Gheorghe Ilea, dar şi primarului localităţii Botiz, Iosif Roca; părintele paroh Nicolae Huzău primind înalta distincţie “Crucea Pectorală”, ca recunoaştere a eforturilor şi activităţii depuse la construirea bisericii şi formarea puternicei comunităţi de credincioşi botizene. La ceremonii a fost prezentă şi doamna eurodeputat Monica Macovei.
    Am participat la un moment de înaltă emulaţie spirituală şi ecumenică (fiind prezenţi şi părintele ortodox dar şi pastorul reformat al comunei Botiz), dar nu în ultimul rând, am fost martorul credinţei sutelor de creştini care au ales în această zi să spună un DA credinţei în Cristos, indiferent de confesiune şi limbă; au ales să fie oameni.

    Ioan Valeriu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    O parcare…

    0