Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASSOC organizează pe parcursul lunii iulie la nivel naţional Caravana CASPER din cadrul campaniei naţionale “Dărâmăm ziduri pentru a construi munţi”. Elementul central al campaniei îl constituie manifestul pe bicicletă susţinut de ciclistul nevăzător Florin Georgescu, care va parcurge în tandem cu Alexandru Răcănel oraşele din cadrul caravanei, la fel cum au parcurs distanţa Arad-Londra în 2012, atrăgând astfel atenţia asupra abilităţilor pe care le au persoanele cu dizabilităţi şi urmărind schimbarea mentalităţii opiniei publice faţă de aceste persoane.
În cursul zilei de ieri, caravana CASPER a poposit şi la Satu Mare unde, după ce a vizitat instituţiile locale AJOFM, IŞJ, SPAS, s-a deplasat în Piaţa 25 Octombrie. Aici a fost primită de viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca, de directorul SPAS Satu Mare, Doina Văsuţ, de directorul AJOFM Satu Mare, Marcel Maruşca, şi de reprezentanţii ONG-urilor implicate în ajutorarea persoanelor cu diazabilităţi. Cu această ocazie, viceprimarul Radu Roca a declarat că autorităţile locale şi judeţene vor sprijini integrarea persoanelor cu dizabilităţi pentru a putea fi angajate. După care a avut loc în mod simbolic dărâmarea zidului dizabilităţii.
Caravana CASPER a pornit din Baia Mare, iar de la Satu Mare va străbate oraşele reşedinţă de judeţ: Oradea, Arad, Zalău, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Bistriţa, Suceava, Botoşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău, Vaslui, Focşani, Galaţi şi Brăila. În paralel, o a doua caravană cu biciclişti în tandem va porni de la Asociaţia Phoenix-Speranţa din Mediaş pentru a străbate cealaltă jumătate de ţară.
Pavel Prodaniuc