Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic asupra lui Janos V., în vârstă de 30 de ani, din Cidreag. Acesta a fost depistat luni de poliţişti, pe Fondul de vânătoare 14 Halmeu, însoţit de un câine din rasa ogar. Conform Legii 407/2006 a vânătorii şi a fondului cinegetic, vânătoarea fără autorizaţie legală, prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari, constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.
Pavel Prodaniuc