Primării sălăjene cu „bube-n cap”

Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj a găsit o serie de probleme privind legalitatea actelor emise de un număr de 8 primării şi consilii locale de pe raza județului Sălaj. Este vorba despre hotărâri de consiliu local şi dispoziţii ale primarilor care nu au respectat condiţiile legale de admitere.

Potrivit raportului Instituţiei Prefectului pe anul precedent, în 2013 au fost înregistrate şi verificate peste 24.000 de acte. Aproape 3.300 au fost hotărâri de consiliu local, diferenţa de aproape 21.000 fiind reprezentantă de dispoziţii ale primarilor. 11 dintre aceste acte au fost considerate nelegale de către reprezentanţii Instituţiei Prefectului, motiv pentru care s-au efectuat procedurile prealabile în urma cărora 8 dintre ele au fost revocate de organul emitent, una se află în curs de soluţionare, iar pentru 2 au fost promovate acţiuni în contencios administrativ. Conform raportului emis de Instituția Prefectului Județului Sălaj, principalele probleme care au făcut necesară declanşarea procedurilor prealabile sunt nerespectarea competenţei materiale în adoptarea şi emiterea actelor administrative, nereguli în administrarea domeniului public şi privat, nereguli în salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual, modul greşit de alegere a preşedintelui de şedinţă, lipsa numărului necesar de voturi în adoptarea hotărârilor şi altele. Printre primăriile și Consiliile locale cu probleme se numără oraşul Jibou şi comunele Benesat, Şamşud, Surduc, Crişeni, Măerişte, Sânmihaiu Almaşului şi Cristolţ. Iulian Duma

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand