Patru victorii pentru Victoria Carei în primul turneu al Superligii

Patru victorii pentru Victoria Carei în primul turneu al Superligii

Tenis de masă


L debut promițător pentru echipa antrenată de Mircea Podoba în noul sezon al primei ligi feminine

CSM Victoria Carei a încheiat cu un bilanț pozitiv primul turneu al Superligii feminine de tenis de masă. Echipa sătmăreană a obținut patru victorii și a suferit trei înfrângeri în competiția desfășurată la București, în sala Federației Române de Tenis de Masă.

Formația pregătită de Mircea Podoba a început astfel promițător cel de-al cincilea sezon consecutiv în elită. Lotul pentru această stagiune le cuprinde pe Jiaqi Meng, Dari Helga, Bálint Bernadett, Fazekas Mária și Pașcui Nikoletta, iar la București și-a făcut debutul și noua achiziție, chinezoaica Jiaqi Meng.

Cu o experiență internațională importantă, Meng a evoluat anterior pentru formația spaniolă Museo de la Almendra Francisco Morales, alături de care a ajuns în 2024 până în finala Cupei Europei. De asemenea, sportiva a cucerit aurul la Campionatul European Universitar, reprezentând Universitatea din Nottingham.

Victoria Carei a început turneul cu o înfrângere la limită, 2-3 cu CSM Constanța, însă Jiaqi Meng a impresionat încă de la debut, obținând două victorii individuale, inclusiv un succes cu 3-1 în fața Elenei Zaharia.

Au urmat trei victorii consecutive: 3-0 cu CSM Mediaș, 3-0 cu CSM Arad și 3-1 cu Gloria Bistrița.

În partida cu Gloria, Dari Helga a pierdut duelul cu Ioana Sîngeorzan, însă Meng a adus două victorii, iar Bálint Bernadett a contribuit cu un succes, Victoria întorcând confruntarea în favoarea sa.

Careiencele au pierdut apoi la limită, 2-3 cu Steaua București, după care s-au impus categoric, 3-0 cu Dumbrăvița.

Turneul s-a încheiat cu un eșec, 0-3 în fața Rapid București.

Patru victorii din șapte partide reprezintă un start încurajator pentru Victoria Carei, care își propune să continue evoluțiile bune și în partea a doua a sezonului. Turneul retur al Superligii este programat, cel mai probabil, în luna martie, însă Federația Română de Tenis de Masă nu a anunțat încă data exactă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te