More



    Sătmărenii au devenit mai conştiincioşi

    banci

    Judeţul Satu Mare se situează sub media naţională când vine vorba de restanţele înregistrate la bănci şi pe ultimul loc în Regiunea de Nord-Vest. Doar puţin peste 12 la sută din creditele contractate înregistrează întârzieri, potrivit datelor oferite de Banca Naţională după analizarea situaţiei din 2013. Topul datornicilor pe regiune este condus de vecinii noştri din Sălaj.

    Ponderea restanţelor, în scădere
    La nivelul judeţului nostru, datele prezentate de Banca Naţională au arătat că anul trecut doar 12,3% din creditele contractate au înregistrat restanţe la achitare. Dacă luăm în calcul sumele înregistrate de BNR pentru luna decembrie 2013, banii neîncasaţi de instituţiile financiare creditoare trec de 342 de milioane de lei, cele mai multe restanţe fiind înregistrate la creditele luate în valută.
    Astfel, la finele anului trecut erau înregistrate restanţe de 156,2 milioane de lei la creditele în lei şi de 186 de milioane de lei la cele în valută. Chiar dacă ponderea restanţelor raportat la valoarea totală a creditelor este mică, comparativ cu alte judeţe, se poate totuşi constata că, în comparaţie cu finele anului, când erau înregistrate restanţe în valoare de 323,9 milioane de lei din care 136,6 la creditele în lei şi 187,3 la cele în valută, valoarea restanţelor a crescut cu peste 18 milioane de lei. Demn de remarcat însă că a scăzut valoarea restanţelor la creditele în valută de la 187,3 milioane de lei la finele anului 2012, la 186 de milioane de lei la finele anului trecut.

    Pe ultimul loc în regiune
    Cu ponderea de restanţă de 12.3% din valoarea creditelor contractate, judeţul Satu Mare se află mult sub media naţională şi pe ultimul loc din acest punct de vedere pe Regiunea de Nord-Vest, ceea ce înseamnă că sătmărenii au devenit mai conştiincioşi în ceea ce priveşte plata ratelor bancare. Asta în pofida faptului că, totuşi, valoarea restanţelor bancare se află încă pe un trend ascendent.

    În fruntea topului naţional se află judeţul Sălaj unde peste 26 la sută din cei care au luat un credit au rămas restanţieri. Tot pe o poziţie fruntaşă, de data asta în Regiunea de Nord-Vest, se află Bistriţa unde procentul de restanţieri trece de 21 la sută. Sătmărenii sunt în schimb cei mai conştiincioşi ocupând ultimul loc la restanţe.
    Datele oferite de BNR pot fi corelate cu cele care vin de la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. La nivel naţional, primele trei judeţe din top se confruntă şi cu o rată mare, peste media naţională, a şomajului. Date relevante sunt oferite şi de situaţia salariului mediu pe fiecare judeţ în parte.

    Silvia Spanciu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE