Summit informal la Bruxelles

Liderii UE au participat marţi la Bruxelles la un summit informal pentru a analiza rezultatele alegerilor europarlamentare şi a avea o primă discuţie legată de numele politicienilor ce urmează să fie nominalizaţi pentru ocuparea funcţiilor de conducere din UE. Nu a fost nici pe departe un summit liniştit, în special din cauza victoriei euroscepticilor în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Belgia, Grecia şi Danemarca.

În Franţa, Frontul Naţional a obţinut la alegerile de duminică cele mai multe voturi. În loc să îşi asume eşecul în alegeri, urmare a faptului că socialiştii au ieşit abia pe locul al treilea în ţara sa, preşedintele Francois Holland a declarat că aceste rezultate reflectă neîncrederea în Europa şi teama de declin. În opinia sa, Europa a devenit tot mai greu de înţeles şi are o economie tot mai slabă, iar locurile de muncă, investiţiile şi creşterea economică trebuie să fie prioritare.

La summitul informal de la Bruxelles s-a discutat mult, cu puncte de vedere contradictorii despre cine va conduce Europa în următorii cinci ani.

Premierul britanic, David Cameron, după rezultatele slabe ale partidului său – conservatorii au obţinut locul al treilea – a discutat cu omologii săi din Berlin, Dublin, Stockholm, Bratislava şi Riga cerându-le sprijin pentru votul privind şefia Comisiei Europene. El a afirmat că Jean Claude Juncker, fost premier luxemburghez, este un candidat total inacceptabil şi că viziunea sa despre Europa integrată – cu euro ca monedă unică – este departe de ceea ce doreşte opinia publică din UE. Pe de altă parte, cancelarul austriac Werner Faymann, social-democrat, îl susţine la cea mai înaltă funcţie din CE pe candidatul Partidului Popular European, Jean Claude Juncker, argumentând că PPE a câştigat alegerile europene şi va avea 213 deputaţi, faţă de cei 190 ai socialiştilor şi democraţilor.

Marţi la Bruxelles s-au făcut estimări conform cărora Martin Schulz, fost preşedinte al PE, ca şi candidatul liberalilor, Guy Verhofstadt, nu pot obţine majoritatea calificată a liderilor UE, iar Juncker nu poate obţine unanimitatea. Între timp a apărut şi un candidat – surpriză: directorul actual al FMI – Christine Lagarde.

O decizie în această privinţă va fi luată la următorul Consiliu European din 26-27 iunie.

Voicu D. Rusu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

JURNAL DE BORD- COMPLEXUL TURISTIC ”PRESIDENT” DINCOLO DE COVID 19 (FOT0 / VIDEO)

Ne aflăm în sfârșit … la aproape o săptămână după relaxarea mult promisă de autorități și visată de noi toți timp de mai mult...

ÎNGRIJORARE. Peste 60 de cazuri de COVID-19, CONFIRMATE la Satu Mare. Câte mai sunt ACTIVE

Până în acest moment, la nivelul județului Satu Mare au fost confirmate 62 de infectări cu coronavirus. Din fericire, în ultimele două zile nu...

ÎNTÂLNIRE. SIGURANȚA turiștilor, preocuparea salvamontiștilor sătmăreni. Discuții cu prefectul și directorul Direcției Silvice

Prefectul Radu Bud a mediat azi, 05.06.2020 o întâlnire propusă de reprezentanții serviciului Salvamont județean, Alex Costin și Adam Boer cu conducerea Direcției Silvice,...

LUCRĂRI. Delgaz Grid demarează lucrări de INVESTIȚII pe câteva străzi din municipiul Satu Mare

Pentru desfăşurarea lucrărilor în condiţii de siguranţă, conducătorii auto sunt rugaţi să nu parcheze autovehiculele în apropierea tronsonului reţelei de distribuţie la care se...

AVERTIZARE!!! ATENȚIE la ce CUMPĂRAȚI din mediul ON-LINE. Ce trebuie să URMĂREȘTI

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin D.S.V.S.A. Satu – Mare, atenționează și sfătuiește în același timp, toți  consumatorii, că este obligatoriu...