More

    Eminescu să ne judece…

    Între două “coperte” cu ianuarie şi iunie, toţi ne desfăşurăm viaţa cu mai bune şi mai rele, împliniri scontate, cu dezamăgiri şi uneori cu regrete…Dar Eminescu al nostru, al tuturor românilor, ce făcea în acel timp? Copilul Mihai descoperea iarba verde de acasă, pomii înfloriţi şi mai apoi încărcaţi de ademenitoare fructe, pădurea, lacul cel cu nuferi, apoi şcoala dascălului Aron Pumnul. Treptat, Ipoteştiul şi preafrumoasa Bucovină nu mai erau ipoteze ci falnice certitudini…Mai târziu când trecea în revistă poeţii neamului se detaşa şi se definea printre aceştia ca dăltuitori de limbă nouă, înveşmântată în odăjdii de preţ. Slovele sale se dovedeau bunuri de preţ ale viitorimii. Totul era decantat şi iluminat în tezaurul rostirii sale. Luceafărul de ziuă ne veghea existenţa…A urmat o îndelungă experienţă a cunoaşterii ţării însoţind trupa lui Tardini, apoi Blajul, Iaşiul, Viena, Berlinul, Bucureştiul. Peste tot a acumulat experienţe, cunoştinţe necesare clădirii propriei sale personalităţi şi în final construind o operă de căpătâi a Neamului său. Ca bibliotecar şi inspector şcolar şi-a luat în serios atribuţiile, iar ca gazetar a fost necruţător cu politicianismul ieftin pe care l-a biciuit. Asemeni regelui Midas tot ce atingea se transforma în aurul cuvântului rostit şi scris. A fost cel mai tradus poet al nostru. Păcat, vorba lui Arghezi, că “lacătele limbilor nu se pot deschide cu aceeaşi cheie”. Mihai a iubit, a suferit, avea un generos sentiment al prieteniei. Păcat că necruţătoarea boală ni l-a răpit prea devreme dintre noi…Statuile sale împânzesc ţara. Avem lângă cine să ne reculegem. Măcar de două ori pe an putem îngenunchea în faţa memoriei domniei sale…

    Cine s-ar fi gândit vreodată că ar putea exista şi detractori ai geniului românesc. Există însă trepăduşi care neavând vocaţia creaţiei o au pe cea distructivă. Astfel s-a găsit nemernicul care a încercat să lovească în valorile neamului, precum Nadia Comăneci, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu. Sunt persoane în care colcăie veninul cobrelor. Sperăm că va veni o vreme în care aceşti trepăduşi vor fi puşi la stâlpul infamiei şi judecaţi “a la Nurnberg”. Deocamdată aştia sunt medaliaţi de către preşedintele ţării, cel care a intrat cu şperaclul în sala tronului. I-a agăţat de papion o medalie prădalnicului Horia Roman Patapievici. Dar fiţi atenţi: ăştia nu sunt din neamul nostru, s-au pripăşit pe-aici profitând de ospitalitatea românească şi prăduind pe apucate. Alături de Patapievici, la loc de necinste stau şi alţii din neamul lor precum Tismăneanu, Ungureanu care s-au ataşat de nume şi prenume româneşti, ca să inducă în eroare! Şi să prăduiască tezaurul de la Moscova, bursele Gojdu şi să-i achite Vladimirului de origine cominternistă cheltuielile nejustificate ale călătoriilor sale…

    Deci, aş zice că măcar de două ori pe an să-l invocăm pe Eminescu să ne judece, aşa cum ne îndemnau Grigore Vieru şi soţii Aldea-Teodorovici. Iertare, Măria Ta, Eminescu! Noi cei mulţi nu te vom trăda niciodată!

    Ovidiu Suciu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE