Am scris destul de des despre oamenii adevăraţi şi prietenii mei cu diverse ocazii. Prin profilul său uman, Nelu Gavrilaş este un om de mare onoare. Între definiţia profesională diversificată şi cea umană, gândul meu, la ceas aniversar, îmbracă sensurile cele mai profunde ale mulţumirilor pentru trăinicia prieteniei noastre, pentru omul de cuvânt!
Într-o lume care pare să-şi piardă reperele fundamentale, Ion Gavrilaş şi-a păstrat mereu ghidul de conduită, în meserie şi în viaţă. Nu încerc să-i creionez portretul de artist, prin recunoaştere publică a activităţii sale în domeniul culturii, al scrisului şi artei teatrale, ci să-mi arăt bucuria că mă pot numi un prieten adevărat, că am împrumutat din experienţa lui, din capacitatea de înţelegere a celor ce aparţin vieţii cotidiene, de înţelegerea şi judecarea lucrurilor şi întâmplărilor nefericite aduse pe acest pământ, pe care-l iubim amândoi!
Vorbesc despre Gavrilaş cu mulţi prieteni, amintind omul, cărturarul, patriotul, care a slujit cu sârg acest neam românesc şi credinţa strămoşească. A făcut-o în calitate de poet, jurnalist, publicist, dascăl sau actor, realizator de emisiuni radio-tv, încât pretutindeni s-a dovedit un apărător al valorilor naţionale şi a celor religios-morale şi spirituale ale credinţei. A rămas un brav luptător pe baricada adevărului. Cu Felician Pop l-am admirat într-o recentă emisiune când îşi făcea probleme legate de soarta teatrului din Satu Mare şi cea a actorilor!
A fost mereu o personalitate de anvergură, cu o prezenţă activă în spaţiul public local, regional şi chiar naţional. Nu ştiu dacă vreun cititor al prezentului material ar putea să-i reproşeze ceva lui Ion Gavrilaş. Nu ştiu dacă acest om are şi neprieteni, dar acum, la ceas de sărbătoare, nu poate exista decât un gând bun, frumos, de sănătate, de prietenie adevărată. Toate gândurile adunate împreună vorbesc convingător despre valoarea celui omagiat. Noi, prietenii lui, am crezut în cuvântul şi-n faptele sale. O facem şi acum! Prietenii lui au fost şi sunt şi ai mei şi ne asumăm aceeaşi cruce. A rămas Ion Gavrilaş omul cu verticalitate, statornicie, cumpătare, omul răbdător în toate oferite de Bunul Dumnezeu, încredere până la un optimism feroce – toate trăsături pentru care-l admir, îl preţuiesc şi-i doresc tot ce-şi doreşte! Este mereu tânăr în felul de a fi şi de a gândi, cu înţelepciunea vârstei la care a ajuns şi pentru care-i mulţumim cu toţii lui Dumnezeu!
De multe ori am avut şansa să-i fiu în preajmă, dar niciodată n-am cutezat în a pătrunde dincolo de graniţa afişată şi… cred că nu a permis nimănui să treacă. Au fost şi rămân gândurile lui, pe care, sincer, le aştept şi le aşteptăm înşirate într-o nouă carte. Deşi spunea că “pentru cine să scrie? Pe cine interesează?”. L-am privit cu Felician Pop şi apoi ne-am privit întrebător amândoi. Poate avea dreptate. Azi nu se prea citeşte şi scuze sunt destule. Am urmărit umbra lăsată de frunzele copacilor ce ne adăposteau pe toţi trei în faţa camerelor ce nu mint! Văzându-l şi mai ales auzindu-l, parcă s-a pornit o toacă din cer, ca un potop de alte discuţii pentru a uita momentul de refuz de a scrie. Nu se mai auzeau nici glasurile de copii din vecini. Am simţit un nod în gât şi am continuat, totuşi, discuţia. Mi-a făcut plăcere să-l întâlnesc oricând şi-mi place că pot realiza cu el emisiuni pentru dvs., cei mulţi, care-l aşteptaţi şi mă sunaţi. Am devenit un liant între el şi mulţi prieteni ce i-au rămas adevăraţi. Are prieteni cu funcţii mari în judeţ şi ţară, dar… sunt ocupaţi, prea ocupaţi să-şi aducă aminte de Ion Gavrilaş. El îi iartă, eu îi iert şi… cândva o să ne întâlnim la viitoarele ceasuri aniversare, când Ion Gavrilaş va însemna în calendarul vieţii ani după ani!
Acum, dragă prietene, ce să-ţi spun? Şi o spun în numele prietenilor, dragi ţie, că meriţi să rămâi “străjer” al culturii, al credinţei şi limbii româneşti, un om care dispune de un condei tranşant şi un talent în arte!
Pe bună dreptate, fiecare dintre noi, dintre toţi sătmărenii, oricine cine am fi şi oricine ne-am crede că putem fi, o facem fără nicio sfială şi spunem: “În faţa ta, Ion Gavrilaş, jos pălăria!”. Sănătate, bucurii şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare zi ce-o trecem!
La Mulţi Ani!
P.S. Le mulţumim celor din jurul tău, celor apropiaţi ţie şi… ştiu de ce!
Teodor Curpaş