Meseriaşii foarte buni sunt pe cale de dispariţie în “nevinovata” noastră economie de piaţă. Zilele trecute am întâlnit un fost coleg de şcoală, iar din vorbă în vorbă, am ajuns la un subiect legat de meseriaşi. În momentul în care am început să vorbim despre ei, prietenul meu a început să devină agitat. Starea lui de nervozitate a ilustrat-o cu tot felul de exemple şocante, prin intermediul cărora am aflat că de multă vreme caută un meseriaş bun şi că s-a săturat de aşa-zişii “meseriaşi”, care numai mimează statutul de meseriaş, îţi cer bani, iar lucrările pe care le execută sunt îndoielnice. Adică, reclama pe care aceşti “meseriaşi” o răspândesc sub diferite forme îţi fură ochii şi mintea, dar mai ales îţi deschid “ elegant “ buzunarele. Ne-am despărţit oarecum optimişti, iar fostul meu coleg de liceu mi-a zis cu vehemenţă: “ Dacă întâlneşti un meseriaş bun, te rog să mă suni ! Da, bun să fie ! “.
Trebuie să recunoaştem că mai avem încă vreo câţiva meseriaşi buni, unii dintre ei pensionari, care sunt vânaţi de angajatorii cu experienţă. Într-o altă conjunctură a vieţii noastre “prospere”, aninată de nenumărate speranţe, un meseriaş foarte bun, care a reuşit să-şi încropească o firmă, spunea că nu reuşeşte să găsească un meseriaş, în domeniul lui de activitate, de vreo 3 ani. Acest meseriaş-administrator mai spunea că este dispus să plătească un salariu de 1000 de euro pentru un astfel de viitor angajat, bine pregătit din punct de vedere profesional.
De ce pleacă meseriaşii buni de la un loc de muncă la altul ? Motivaţiile lor sunt axate în principal pe faptul că nu sunt bine plătiţi, nu sunt respectaţi şi, lucrul cel mai grav, mulţi dintre angajatori nu sunt de meserie şi nu pricep ei prea bine ce se poate sau nu se poate în meseria respectivă. Un maistru, “cu vechi state” în ale meseriei sale, a afirmat că nu poţi deveni un bun meseriaş dacă nu ai răbdare în a deprinde experienţă şi viziunea de ansamblu a lucrării pe care urmează să o execuţi. Nu oricine poate deveni un meseriaş bun !
Într-un alt context, am avut bucuria să stau de vorbă cu un profesor universitar doctor în economie, care mi-a vorbit despre faptul că lipsa practicii şi a teoriei aferente unui bun meseriaş poate duce de multe ori la colapsuri economice. Spunea domnia sa că aceşti “meseriaşi” se hazardează să facă şi afaceri, se “umflă” ca nişte baloane de săpun şi la un moment dat se sparg la prima adiere formată din cerinţele specifice lucrului bine făcut.
După 25 de ani de la “Marea Involuţie din Decembrie “, desigur din punct de vedere economic, meseriaşii încep să capete valoare, să fie căutaţi, respectaţi şi bine plătiţi. Parcă începe să nu mai funcţioneze zicala: “ Nimeni nu este de neînlocuit!“. Nu mai avem suficienţi specialişti, care să gândească strategiile unor planuri de acţiune eficient fundamentate în urma unor decizii pertinente. Chiar dacă aceştia există, ei sunt “sufocaţi” de diletanţii care-i elimină din competiţie numai pentru ca ei să rămână lideri. De multe ori, aceşti “lideri” îşi însuşesc ideile meseriaşilor, le fură cum s-ar zice, iar după aceea “se bat cu cărămida în piept”, iar în culise afirmă că şi ei s-au gândit exact la acelaşi lucru. Meseriaşii, care au avut astfel de experienţe, îşi fac bagajul şi pleacă în altă ţară sau îşi încropesc propria lor afacere.
Ionel Costescu, în cartea sa “HODIŞA…la poalele codrului, satul peregrinului…” surprinde, într-o scurtă poveste, profilul hoţului de idei: “ Un atotştiutor, când participa la o discuţie, indiferent despre ce era vorba, le-o reteza tuturor: Mie-mi spui ? Sătul să tot fie contrat, un interlocutor zice:
-Mă, rău-i să fii prost !
-Mie-mi spui ? sări atotştiutorul “.
Dumitru Ţimerman