More


    Olimpia și-a prezentat noile achiziții

    - Advertisement -

    2

    La o zi după reluarea pregătirilor, conducerea Olimpiei a organizat o conferință de presă în care au fost prezentate noutățile de pe banca tehnică și cele din lot. Antrenorul Cosmin Bodea și jucătorii Neagu și Apostu veniți de la UTA și-au exprimat primele gânduri de la sosirea la Satu Mare, în vreme ce o altă nouă achiziție, argentinianul Laso, va sosi pe 20 iulie la Satu Mare.

    Președintele executiv Dan Băbuț a amintit că era nevoie de o schimbare deoarece și obiectivele și pretențiile la club au crescut. ”Avem ca obiectiv o clasare între locurile 1-4 în sezonul viitor și în paralel vrem să revigorăm și tot ce înseamnă grupe de copii și juniori de la club” a amintit Dan Băbuț, în vreme ce președintele Comitetului director, Ionică Câmpan, ceva mai rezervat, a amintit că în prima fază vede Olimpia între locurile 2-4 deoarece încă promovarea pare un vis prea îndrăzneț. ” Sigur că nu ne vom da la o parte dacă vom avea posibilitatea de a merge în liga 1, dar deocamdată trebuie să o luăm pas cu pas”, a spus Câmpan care l-a prezentat apoi pe Cosmin Bodea.

    5”Mi-a plăcut proiectul prezentat de conducere și am acceptat să vin la Satu Mare. Vreau să facem performanță , urmăresc mai de mult echipa și am mai povestit și cu Tibi Csik înainte de a veni” a declarat noul antrenor al Olimpiei. Bodea e conștient că doar rezultatele bune și un joc bun al echipei îl vor ține la Satu Mare.
    ”Întotdeauna antrenorul e primul care plătește dacă nu sunt rezultate. Aici publicul e pretențios și bun cunoscător al fenomenului. Sperăm să nu dezamăgim”, a completat Bodea care a mărturisit că nu a venit cu staff-ul său deoarece chiar și-a dorit să colaboreze cu Lulu Dragomir, Ovidiu Suciu și Ciprian Prodan, noii săi secunzi.  “Sunt de o viață la Olimpia și mă vor ajuta mult” a mai spus Bodea, care nu l-a exclus din schemă nici pe Tibi Csik, cel care acum ocupă funcția de director tehnic.
    Legat de programul echipei, Olimpia va juca sâmbătă un prim meci școală, apoi între 21 iulie și 1 august e programat un cantonament la Poiana Brașov cu două amicale acolo, cu Tărlungeni și Năvodari. În luna august pe 9, 13,16 și 23 sunt deja programate alte meciuri de verificare și un minicantonament. Pe lângă Cosmin Bodea și cei trei secunzi, Dragomir, Suciu și Prodan, la echipă va mai ajunge și un preparator fizic.

    3Apostu: ”Am venit să facem performanță!”
    Foștii jucători de la UTA, Apostu, Neagu și Laso au semnat contracte cu Olimpia, valabile 2 ani. Argentinianul Laso va ajunge abia pe 20 iulie la Satu Mare în schimb Apostu și Neagu s-au declarat extrem de mulțumiți de alegerea făcută.
    Cei doi au amintit că au avut oferte de la echipe de liga 1 mult mai avantajoase din punct de vedere financiar dar că au ales proiectul Olimpia după discuțiile avute cu conducerea.
    ”Abia așteptăm să jucăm. Am trecut peste toate problemele pe care le-am avut la Arad și acum vrem să facem performanță aici la Satu Mare ” a spus Apostu. Apoi Neagu i-a făcut o caracterizare și argentinianului Laso. ” Jucător de valoarea lui nu ați avut de mult la Olimpia. E spectaculos și o să vă placă” l-a lăudat Neagu pe primul argentinian din istoria Olimpiei.

    Unii vin, alții pleacă
    Pe lângă Laso, Neagu și Apostu, la echipă ar mai putea veni săptămâna viitoare încă doi jucători care să acopere așa cum spune antrenorul Bodea posturile deficitare sau pe care nu sunt dubluri. ”Nu putem da încă nume, veți tot vedea în probe zilele acestea jucători”, a spus președintele Băbuț care a mărturisit că are și o variantă ieftină de fundaș tocmai din Brazilia. Un jucător de 22 de ani de la o echipă de prima ligă din Brazilia căruia Olimpia ar urma să-i plătească doar 20% din salariu.
    Vor pleca de la echipă Micaș, Feier, Kinczel, Dragoș și Miron. Iar lui Zsiga, Lemac, Szalkai și Ene le-au expirat împrumuturile. În locul lui Miron va veni un junior, Fila de la Salonta.

    Cipri Prodan și-a luat sandale
    Atacantul Ciprian Prodan a vorbit cu umor de momentul retragerii din activitate. ”Da ,da. Am agățat ghetele în cui pentru că mi-am luat o pereche de sandale”, a fost declarația care a stârnit hohote de râs în sală. Iar Dragomir a continuat și el seria poantelor. Întrebat unde a dispărut de la începutul anului acesta a răspuns sec: ”Am avut proiectele mele, adică am fost secundul meu!”

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img