Certamente, Adrian Păunescu constituie un moment important de excelenţă în viaţa românească, în spiritualitatea acesteia. Era omul-instituţie, cu severe principii pentru care lupta neînfricat. Poetul ne-a părăsit mult prea devreme, din păcate, a lăsat în urmă un dureros gol, dar şi o operă remarcabilă cât şi o activitate socială care şi-a lăsat amprenta asupra noastră profund. Duhul său stăruie în conştiinţa noastră. Din timp în timp apar prin ţară, chiar în localităţi mici, manifestări culturale de pomenire a bardului care este omagiat, cântat cu emoţie şi sfielnică reverenţă. Era un om încărcat cu energie pozitivă contaminantă, un om al dreptăţii şi al ordinii sociale, statale. La el nu era loc pentru concesii. Mă gândesc ce-ar fi fost dacă Adrian Păunescu ar fi ajuns ministrul culturii? Peste tot a lăsat urme luminoase, adesea evocate şi invocate. Ce-ar fi fost în sala Parlamentului prin prezenţa intervenţiilor sale verbale dure, necruţătoare, având în primul rând grija ţării, a neamului său. Era incendiar, neiertător cu cei răi, cu cei făţarnici, arivişti, oportunişti, cu cei lipsiţi de patriotism, cu cei care ignorau ori chiar sfidau simbolurile naţionale, pe care îi cravaşa, furibund, fără milă. Cu cei mici, însă, nevinovaţi, era de-a dreptul tandru şi respectuos. Într-un timp avea la un post TV o emisiune cu copii supradotaţi. Ştiu că unui prunc dintr-a cincea, isteţ-foc, i s-a adresat cu dumneata. Poetul, omul Păunescu avea un adevărat cult al valorilor. Din păcate, i s-a luat emisiunea sub pretextul că era vorba de incompatibilitatea unui senator. Vă mai amintiţi de faptul când cineva de “sus” a interzis colindele de Crăciun la TV. Ei, bine, poetul a ignorat interdicţia…
Cu doi ani în urmă l-am prins pe inegalabilul colindător moroşan, devenit canadian, Ştefan Hruşcă într-un concert în Satu Mare. Am găsit împreună răgazul de a depăna amintiri de la furtunoasele concerte ale “Flacăra A.P.” Ce vremuri frenetice! Turneele erau fulminante-caravane de suflet şi cultură românească. Erau pregătite noi piese în autobuz: Poetul improviza texte şi în colaborare cu cantautorul le şlefuia, transformându-le în şlagăre. Uneori înainte de spectacole veneau tineri la maestru să-i asculte. Unora, impresionat, le spunea: “Dă fuga acasa şi ia-ţi o sacoşă cu cele de trebuinţă. Vei veni cu noi în turneu”. Era un mod deschis de a promova valorile. Am asistat la spectacole pe stadioane cu peste 10.000 de spectatori. Era un delir. Erau cântate nu doar texte de Adrian Păunescu, ci şi de Blaga, Barbu, Nichita, Eminescu şi de poetul nevăzător G. Nicolescu.
Treptat cenaclul s-a lărgit. Era o invincibila armada. Sunt convins că dacă poetul ar fi lansat un strigăt: “ Mergem să-l dăm jos pe Ceauşescu!”, toţi l-ar fi urmat. Securitatea a simţit pericolul şi a găsit formula de a opri rebelul. Spre jalea tineretului.
În cenaclu apăruseră alături de Hruşcă, Şeicaru, Stepa, Bertzi, Onciu şi mulţi alţii cărora poetul le-a dat o şansă pe care ei au onorat-o cum se cuvine. Au apărut şi colecţii de discuri, albume etc.
Cu câteva zile în urmă sensibilii olteni l-au omagiat fastuos la Craiova cu prilejul împlinirii a 71 de ani, sub un cer incendiar, fantastic. Dar poetul nu iubea doar Oltenia şi fotbalul din Bănie, căruia i-a dedicat un imn. El era un unificator de ţară, spunând: “Mai naşte-mă părinte ideal/ Pe-o colină sfântă din Ardeal.” Una dintre marile sale slăbiciuni a fost şi Basarabia, furată cu japca de… ştim noi cine… Chiar la Chişinău localnicii i-au ridicat un bust drept recunoştinţă…
Încă de pe când poetul era la “Flacăra” publicam materiale în revista domniei sale. Un timp n-am mai trimis. M-a sunat secretara sa. A intervenit bardul la telefon: “De ce nu ne mai scrieţi? Ne place cum o faceţi!”. Ei, asta a fost pentru mine ca un certificat de calitate, ca o diplomă de excelenţă . Am luat-o ca un angajament solemn şi o fac şi în continuare. Ana Maria urmează destinul părintelui său cu talent şi credinţă.
Poetul nu făcea concesii nici dragilor săi români, luându-i la rost: “Unde au fost românii/ Când a fost ucis Viteazul?”
Acum, acolo sus, în Ceruri, poetul desigur tăifăsuieşte cu Eminescu, cu Blaga, cu Nichita şi cu ceilalţi făurari de limbă română. Uneori, poate ne urmăreşte şi ne admonestează pentru ce nu facem încă!!!
Ovidiu Suciu