Universul rural s-a cuibărit profund în sufletul unei familii de profesori, tineri care au studiat în puternicul centru universitar clujean. Familia Ioan Popa Bota s-a întemeiat în anii de studenţie, fiind repartizaţi în judeţul Satu Mare. Având şi un copil abia născut, li s-a oferit, în loc de Cămărzana, Şcoala din Valea Seacă, unde exista o locuinţă pentru director. Era un obicei bun. Păcat că nu se păstrează!
Această familie s-a statornicit acolo. Anii au trecut, familia a crescut, generaţiile s-au perindat una după alta, munca de instrucţie şi educaţie a cunoscut satisfacţii din ce în ce mai mari. Cei patru copii ai profesorului Ioan Popa Bota s-au şcolarizat acolo, în Valea Seacă, iar tatăl şi mama au fost exigenţi cu propriii copii, încât toţi au făcut pe rând liceele cu pretenţii din Satu Mare, apoi facultăţi cu renume, încât fiecare, în domeniul lui, a obţinut cele mai înalte performanţe profesionale. Acum, cei patru copii îşi desfăşoară activitatea în patru părţi, fiecare cu familia sa, dar a rămas unitatea sufletească ce-i leagă, alături de respectul pentru părinţi, pentru sacrificiul făcut de aceştia de-a lungul anilor!
L-am prezentat într-o emisiune televizată, cu tentă educativă, pe acest distins dascăl, care timp de 42 de ani a rămas în acelaşi loc de muncă, la catedră şi conducerea acestei unităţi de învăţământ. Inima lui a prins rădăcini în azuriul gliei din Valea Seacă, având un cult aparte pentru statornicie. De aici, din satul acesta, îşi potoleşte setea pentru spaţiul ancestral bine definit, având încrustată în vene acea rotaţie a universului în care ceasul de răsărire, cel de amiază şi de apus, pe cadranul cerului, lasă umbre solare inconfundabile ce dau omului nostru, cu frică de Dumnezeu, statornicie.
Mi-a apărut Ioan Popa Bota întotdeauna atât de uman, atât de generos, atât de înţelegător, aproape de oameni, neîmbrăcând haina făţărniciei, neîmpăcat cu slugărnicia, cu încovoiatul şi aplecarea slugarnică, un om drept, prietenos, ce-şi respectă semenii. Participă afectiv şi efectiv la primenirea morală a oamenilor, prin atitudinea civică la viaţa comunităţii. Este mândru de realizările comunei Tarna Mare, dar simte că Valea Seacă poate fi ajutată mai mult.
Acest portret, mai mult schiţat, ne dă profilul omului ancorat în realitatea cotidiană a unui sat, aproape de graniţa cu Ucraina, omului şi virtuţilor sale, în registrul său liric, aproape de sacralitate prin gândirea sa, prin care dă o interpretare proprie atâtor frământări şi trăiri sufleteşti. Şi-a păstrat acest profesor valenţele expresiilor sale profunde, de analiză dusă până la detaliu. Niciodată nu şi-a mimat starea de om aflat sub atâtea vremuri, dar nici nu şi-a dezminţit menirea, mai mult decât meritorie, de a sluji şcoala şi de a forma generaţii sănătoase în gândire.
Din discuţii am remarcat faptul că Ioan Popa Bota este un luptător pentru adevăr, un patriot şi un “apostol” al culturii noastre. Este mândru de zona în care s-a născut şi educat, acea frumoasă depresiune a Beiuşului şi Liceul “Samuil Vulcan”, care a scos atâţia oameni valoroşi: miniştri, generali, oameni de afaceri, diplomaţi, conducători de mari întreprinderi, sportivi, educatori etc. Acest om este iubitor de credinţă, de neam şi de ţară. Când aude vorbindu-se urât despre ţară, le-ar lipi un leucoplast pe gură şi le-ar provoca un nod în gât!
A realizat foarte mult de-a lungul anilor pentru generaţiile ce s-au perindat, pentru copii, dascăli şi părinţi, având o activitate extrem de diversă şi deosebit de bogată. Mă întreb şi vă întreb: Cum poate fi neglijată o astfel de persoană, cu o activitate de maximă continuitate, de 42 de ani în acelaşi loc de muncă? Cine este chemat să aducă un cuvânt de mulţumire unor astfel de oameni-excepţie? Există oare o instituţie care ar trebui să aibă în fişa postului astfel de îndatoriri în învăţământ? N-am auzit de astfel de preocupări! Păcat!
Acest Ioan Popa Bota ştie să definească simplu ce-i fericirea, ştie că n-are ce reproşa părinţilor, ştie să ducă la îndeplinire eforturile acestora, ştie ce înseamnă obstacolele vieţii, l-a întâlnit des pe Dumnezeu, ştie cum ar trebui să arate un preşedinte de ţară, ştie cine e obligat să ocrotească acest popor oropsit, ştie de ce pleacă oamenii pregătiţi din ţară şi mai ştie ce înseamnă liniştea sufletească. Şi câte mai ştie acest om! Mai ştie că românii spun că o mamă poate creşte 10 copii, dar cei 10 n-o pot ajuta la bătrâneţe! Oricum Ioan Popa Bota merită un continuu “Gaudeamus”, ce-l va auzi mereu în ani!
Dascălul: “Am învăţat să preţuim lumina,/ Să primim şi să dăruim o floare,/ Nu vom uita să ne arătăm bucuria/ La contemplarea apusului de soare!/ Tulpini adânc înfipte în pământ/ Aţi altoit mărgăritar în suflet de copii, / Ei caută spre mâine când veţi fi mormânt/ Cu stimă că aţi semănat credinţe vii!/ În dimineaţa zilelor de mâine/ Aţi slobozit săgeata neuitării,/ Pe mama – cu miros de pâine,/ Noi – opera, iar creatorul – voi!/ Cu nostalgia acestui ceas/ Sunteţi mai buni, mai trainici, mai umani,/ Meritaţi cu prisosinţă Gaudeamus/ Ce-l veţi auzi mereu în ani!”
Teodor Curpaş