More

    Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

        În data de 26 septembrie se va desfăşura, la nivel naţional, bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. La nivelul judeţului Satu Mare, bursa va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.

    Acţiunea va începe la ora 8.00, cu primirea agenţilor economici, iar deschiderea oficială va avea loc la ora 9.00, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare. Bursa este considerată o măsură activă care vine în sprijinul celor două componente ale pieţei muncii, persoane în căutarea unui loc de muncă, respectiv agenţi economici care doresc o selecţie riguroasă a personalului pe care doresc să-l angajeze, se mai arată în comunicatul de presă.
    La această bursă mulţi tineri pot să-şi găsească un loc de muncă, să încheie un contract de ucenicie sau un contract de stagiu pentru cei cu studii superioare.
    Toţi agenţii economici care au locuri de muncă vacante sau care au posibilitatea de a crea noi locuri de muncă sunt rugaţi să le comunice în continuare  agenţiei. Până în prezent 14 agenţi economici au comunicat existenţa a 90 noi locuri de muncă, se mai arată în comunicatul de presă al AJOFM Satu Mare.
    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE