VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - SECȚIE DE EDITORIAL
PARTENERĂ MEDIA A CLUBULUI
"PRESA CULTURALĂ"
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA
De: LOREDANA A. ȘTIRBU – editorialist; responsabil Secția Cultură la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, Membră a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI Filiala Satu Mare, Preşedintă a Cenaclului literar Cronograf;
Trăim într-o lume construită din povești. Le auzim la știri, le citim pe rețelele sociale, ni le spun politicienii, brandurile, influencerii și, uneori, chiar cei apropiați. Poveștile nu sunt, prin ele însele, periculoase ... din contră, ele dau sens realității, o ordonează și o fac mai ușor de înțeles.
POVEȘTILE CARE NI SE SPUN
... ȘI POVEȘTILE CARE POT MANIPULA
Ni se spune o poveste despre succes: dacă muncești suficient, vei reuși, vei avea o casa mare şi vei călători mult
Aceste narațiuni sunt simple, comode și emoționale … tocmai de aceea sunt atât de eficiente în a ne manipula. Manipularea prin povești este mai subtilă decât minciuna directă. O minciună poate fi demontată, dar o poveste mult mai greu; pentru că o poveste nu se sprijină doar pe fapte, ci pe emoții, simboluri și identificare.
Când ne regăsim într-o narațiune, încetăm să o mai chestionăm. O apărăm, chiar și atunci când realitatea o contrazice.
Mass-media joacă un rol central în această construcție de povești
Rareori ni se oferă faptele în stare brută; ele sunt ambalate, ordonate, ierarhizate. Un eveniment devine „dramatic”, altul „neimportant”; un personaj este erou, altul este vinovat. Nu întotdeauna din rea-voință, ci din nevoia de a capta atenția, de a crea sens rapid într-un flux informațional haotic. Dar această selecție permanentă modelează felul în care vedem lumea.
Rețelele sociale amplifică fenomenul
Algoritmii nu ne spun adevărul, ci povestea care ne ține mai mult timp conectați. Vedem realitatea filtrată prin confirmări, povești care ne dau dreptate, care ne hrănesc furia sau compasiunea, care ne spun că suntem de partea bună a istoriei. Astfel, manipularea nu mai vine doar de sus, ci și din interiorul propriilor noastre bule.
Politica este poate cel mai evident teren al acestor narațiuni
Campaniile nu se câștigă cu programe, ci cu povești. Povestea salvatorului, povestea dușmanului, povestea declinului sau a renașterii. Faptele devin decor, iar emoția... motor. Când povestea este suficient de puternică, adevărul devine negociabil.
Dar responsabilitatea nu aparține doar celor care spun poveștile. Aparține și celor care le consumă.
De prea multe ori, acceptăm narațiunile care ne convin fără să ne întrebăm cine le spune, cu ce scop și ce anume lipsește din ele, iar orice poveste de manipulare are un element comun: elimină complexitatea. Lumea devine alb-negru, cauzele sunt simple, vinovații sunt clari.
Realitatea, însă, nu funcționează așa, realitatea este mult mai complexă
Adevărata problemă nu este că ni se spun povești, ci că uităm să le privim ca pe ceea ce sunt - construcții. Când o poveste se prezintă ca adevăr absolut, devine periculoasă, iar când individul refuză întrebările și respinge îndoiala, el se transformă în instrument de control.
În fața acestui bombardament narativ, spiritul critic devine un act de rezistență. A pune întrebări, a căuta surse diferite, a accepta că realitatea este incomodă și contradictorie, toate acestea sunt gesturi simple, dar esențiale, care deși nu ne protejează complet de manipulare, ne ajută să nu devenim prizonierii unei singure povești. Problema nu este că ni se spun povești. Problema este că le confundăm cu realitatea și ne atașăm de ele ca de niște identități personale.
Orice fapt care le contrazice devine suspect … orice întrebare, o amenințare
Soluția nu este să devenim niște detectivi permanenți ai adevărului, obosiți și suspicioși, convinși că toată lumea minte. Ar fi și imposibil, și obositor. O soluție mai realistă este una modestă: să încetinim; să nu distribuim prima poveste care ne confirmă opiniile; să ne întrebăm, măcar din când în când, cine spune povestea, ce interese are și ce detalii lipsesc; să acceptăm că adevărul nu vine întotdeauna sub forma unei narațiuni clare, cu eroi și vinovați bine definiți.
Spiritul critic nu înseamnă să nu mai crezi nimic, ci să nu crezi totul pe loc
Poate că nu vom putea scăpa niciodată de narațiunile care ne înconjoară, dar putem alege să nu le consumăm pasiv. Putem cere mai mult decât emoție și spectacol, pentru că, cea mai periculoasă manipulare nu este cea care ne minte, ci cea care ne face să renunțăm la dorința de a înțelege … să ne întrebăm cine spune povestea, ce lipsește din ea și de ce ne face să ne simțim atât de bine?
Să acceptăm că spiritul critic începe cu o doză sănătoasă de îndoială față de propriile convingeri. Până la urmă, cea mai convingătoare poveste nu este cea care ne minte pe față, ci cea care ne spune, cu blândețe, „stai liniștit, tu ești prea deștept ca să fii manipulat”.
Fotografii realizate de Florin Știrbu
SPONSORII EDIȚIEI:
