Așa arată “România lucrului bine făcut”!



targ-turt-(1)

Tupeu maxim și disperare maximă la ACL în campania electorală din Țara Oașului. În echipa de campanie care cerșea disperată voturi în târgul din Turț, de la electoratul din Țara Oașului, s-a aflat joi dimineața și directorul Liceului Tehnologic Ioniță G. Andron din Negrești-Oaș, care încerca să seducă electoratul cu promisiuni sterpe despre cum arată ”România lucrului bine făcut”, în timp ce chiulea, nemotivat, de la școală. Episodul de seducție eșuat s-a consumat joi, 16 octombrie, între orele 10.00-11.00, oră la care directorul ar fi trebuit să se afle în incinta unității de învățământ din Negrești-Oaș.

Să faci politică în timpul școlii este profund imoral și nedemn pentru un dascăl care, altfel, pozează în mare moralist. Doar un pic îi mai lipsește să bage toți elevii în campanie electorală. Ori campania electorală a fost interzisă în școli, dar se pare că acest lucru nu este valabil și pentru directorul liberal. Trebuie spus că directorul Mihai Miclăuș este și consilier local PNL, postură din care se opune frecvent proiectelor de investiții din orașul Negrești-Oaș. Același director vocal a fost pus absent și la singura întâlnire a dascălilor negreșteni, care a avut loc sub genericul Zilei Educației la Negrești-Oaș, un afront adus toți colegilor săi de breaslă.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts