Competiția va avea loc la Căminul Cultural din Supuru de Jos, începând de 17 octombrie, ora 10.00, și se va încheia 24 de ore mai târziu, pe 18 octombrie.
Practic, iubitorii tenisului de masă vor avea parte de o adevărată provocare: meciuri zi și noapte, fără pauză, timp de 24 de ore. Organizatorii promit nu doar sport și adrenalină, ci și premii, cadouri și o masă copioasă pentru participanți.
Campioni la masă,
după maraton
Festivitatea de premiere este programată pentru 18 octombrie, la ora 10.30, imediat după încheierea competiției.
Iar surprizele nu se opresc aici. Participanții și cei prezenți vor avea ocazia să stea de vorbă și să ceară sfaturi de la Czigler Anton, multiplu campion național în anii ‘90, dar și să joace împotriva fiului acestuia, Albert Czigler, actual campion național U15 pe echipe și sportiv clasat în Top 100 mondial.
Locurile sunt însă limitate la maximum 36 de participanți, iar regula este simplă: primul venit, primul servit!
Informații și înscrieri se pot obține pe pagina de Facebook Clubul Sportiv Armand sau direct la antrenorul Czigler Anton, pe WhatsApp, la 0745 618 183.
Concluzia... la Supuru de Jos, tenisul de masă nu doarme 24 de ore!
























