Procurorii care au făcut percheziţiile în cursul zilei de joi, într-un caz de trafic de droguri, au găsit bebeluşul la mama lui, consumatoare de canabis. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare l-au dus pe copil la spital, unde medicii i-au făcut investigaţii amănunţite. În urma rezultatelor medicale, anchetatorii au descoperit faptul că bebeluşul a fost găsit pozitiv cu tetrahidrocanabinol, substanţă care i-a ajuns în sânge după ce a fost alăptat de mamă. Mama acestuia riscă decăderea din drepturile părinteşti, întrucât consumase canabis atât în timpul sarcinii, cât şi în perioada alăptării bebeluşului. Copilul a fost dat de Protecţia Copilului în grija uneia dintre bunici, care este medic stomatolog. Tatăl copilului, care deţinea cultura de canabis de pe acoperişul blocului, a fost arestat vineri pentru 30 de zile, iar totodată alţi doi suspecţi au fost reţinuţi. În cursul zilei de joi, procurorii DIICOT au găsit, pe acoperişul unui bloc, patru plante mature, care aveau, în total, aproximativ 3,5 kilograme de masă verde, iar în casa unuia dintre suspecţi au fost depistate 60 de grame de canabis uscat, porţionat şi pregătit pentru vânzare.
Pavel Prodaniuc