O nouă investiţie a fost inaugurată ieri în municipiul Carei. Este vorba de noul Centru Cultural, renovat alături de Teatru, a cărui reabilitare este în curs de finalizare. Valoarea totală a celor două investiţii, finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) este de aproape zece milioane de lei. La inaugurarea de ieri a fost prezent preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, care a fost ministru al Culturii în perioada în care a fost demarată investiţia intitulată “Renaşterea Centrului Cultural al municipiului Carei”.
Inaugurări peste inaugurări la Carei
Activităţile culturale din Carei se vor putea desfăşura de acum înainte într-un mediu adecvat. Noul Centru Cultural a fost inaugurat în cursul zilei de ieri. Panglica inaugurală a fost tăiată de fostul ministru al Culturii, Hunor Kelemen, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Rudolf Riedl, şi primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs. La inaugurare au mai fost prezenţi senatorul Pataki Csaba, deputaţii Kereskenyi Gabor şi Erdei D. Istvan, consilieri judeţeni, primari din comunele învecinate şi consilieri locali careieni. Au lipsit doar consilierii locali liberali, care au venit, au filat zona, au făcut vreo câteva poze de la depărtare şi s-au retras imediat.
Liderul UDMR, Hunor Kelemen, a remarcat faptul că în municipiul Carei au avut loc numeroase inaugurări şi tăieri de panglici în ultima vreme, adăugând, în glumă, faptul că, în cazul în care se continuă cu astfel de investiţii susţinute, Careiul ar putea deveni în viitor municipiul reşedinţă de judeţ.
Reabilitarea Teatrului, aproape de final
Fostul ministru al Culturii, Hunor Kelemen, a vizitat apoi Teatrul Municipal. Inclus în acelaşi proiect de modernizare ca şi Centrul Cultural, Teatrul urmează să fie reabilitat în viitorul apropiat. Constructorul a finalizat lucrările exterioare, acestea fiind executate după planurile arhitecturale iniţiale, Teatrul arătând aproape ca şi în urmă cu un secol. Hunor Kelemen s-a declarat încântat de importanţa pe care Primăria Carei a acordat-o activităţilor culturale.
După vizitarea Teatrului, Hunor Kelemen şi celelalte oficialităţi, alături de numeroşi careieni, au asistat la un spectacol artistic în sala de spectacole a noului Centru Cultural. Apoi, Hunor Kelemen a vizitat manejul din parcul dendrologic, după care şi-a încheiat vizita în municipiul Carei.
Szasz Lorand