Manifestările din cadrul celei de-a 37-a ediţii a Festivalului Internaţional “Zilele Muzicale Sătmărene” au continuat sâmbătă la Biserica Greco-Catolică “Sf. Petru şi Pavel”, de la intersecţia Burdea, cu un concert extraordinar. Protagoniştii acestui spectacol muzical au fost o sută de corişti din Germania, alături de soprana Desiree Brodka, tot din Germania, iar dirijorul acestui concert a fost directorul muzical al Filarmonicii sătmărene, maestrul Franz Lamprecht. Programul care s-a desfăşurat în faţa unui public numeros a debutat cu Corul compatrioţilor din opera “Mireasa vândută”, de Smeana, după care soprana Desiree Brodka a interpretat magistral Întreaga lume se învârte în iubire, de Lehar. Concetul a continuat cu Fiddle, de Anderson, Valsul sirenelor din opereta “Văduva veselă”, de Lehar, Corul ţiganilor din opereta “Voievodul ţiganilor”, de Strauss fiul, iar pe scenă a urcat din nou soprana Desiree Brodka cu Cântă-mi cântecul norocului şi al credinţei din opereta “Nuntă maghiară”, de Dostai.
Apoi a urmat Ceasul sincopat, de Anderson, La Danza, de Rossini, Blue Tango, de Anderson, iar prima parte s-a încheiat cu Marşul intrării din opereta “Voievodul ţiganilor”, de Strauss fiul. Partea a doua a concertului a debutat cu Marşul zburătorului din opereta “Voievodul ţiganilor”, de Dostai, urmată de o nouă prezenţă pe scenă a sopranei Desiree Brodka cu interpretarea ariei Când fac pe inocenta de la ţară, din opereta “Liliacul”, de Strauss-fiul. Spectacolul a continuat cu Csardas, de Delibes, Cântecul beţiei, de Strauss fiul, Valurile Dunării, de Ivanovici, şi s-a încheiat cu un Potpuriu din opereta “Vânzătorul de păsări”, de Zeller. Nici de data aceasta nu au lipsit bisurile surpriză ale maestrului Franz Lamprecht.
Pavel Prodaniuc