Manifestările din cadrul celei de-a 37-a ediţii a Festivalului Internaţional “Zilele Muzicale Sătmărene”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare şi Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare, s-au încheiat joi seara cu un concert de pian, care i-a avut ca protagonişti pe dirijorul Janko Zsolt şi pianista Raluca Ştirbăţ din Austria.Şi de data acesta, spectacolul muzical s-a desfăşurat în faţa unui public numeros şi a debutat cu Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în La Major, de Liszt, într-o interpretare extraordinară a pianistei Raluca Ştirbăţ. Ea a debutat la vârsta de zece ani pe scena Filarmonicii Moldova din Iaşi, sub bagheta maestrului Ion Baciu, interpretând Concertul în Re major pentru pian şi orchestră de Haydn, după care au urmat recitaluri şi concerte cu majoritatea orchestrelor simfonice din ţară.
În august 2011, Raluca Ştirbăţ a înfiinţat la Viena Societatea Internaţională George Enescu. Pentru meritele artistice excepţionale şi pentru angajamentul social, Ministerul de Interne al Austriei i-a acordat în martie 2013 titlul de “Mesager al integrării”. În partea a doua a concertului, orchestra filarmonicii sătmărene condusă magistral de dirijorul Janko Zsolt a interpretat Simfonia a II-a în re major op. 73, de Brahms. El a susţinut numeroase concerte cu orchestrele simfonice ale filarmonicilor din Sibiu, Braşov, Cluj, Satu Mare, precum şi numeroase spectacole de operă şi balet la Opera Naţională şi Opera Maghiară din Cluj, fiind selecţionat să participe, în aprilie 2010, la cursurile organizate de Orchestra Tonhalle din Zurich, sub conducerea dirijorului David Zinman.
Pavel Prodaniuc