More

    Creşte numărul intoxicaţilor cu ciuperci

    După ce marţi seara şi miercuri dimineaţa au ajuns la Urgenţe 14 persoane intoxicate cu ciuperci, încă şapte persoane din judeţ au ajuns ieri la spital după ce au consumat ciuperci otrăvite. Directorul medical al Spitalului Judeţean, Paula Mare, a declarat că trei persoane sunt din Cărăşeu, din care un cuplu soţ-soţie, două sunt din Satu Mare, una este din Călineşti Oaş şi una are domiciliul în Cluj dar se afla la Satu Mare. Dintre cele şapte persoane, şase au fost lăsate acasă primind un tratament la domiciliu, iar una a fost internată la Secţia Terapie Intensivă, fiind intubată.

    Astfel, în cele trei zile numărul persoanelor care au ajuns la spital după ce au consumat ciuperci otrăvite a ajuns la 21, după ce pe tot parcursul anului trecut 20 de sătmăreni s-au aflat în această situaţie. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare face un apel populaţiei să nu mai consume ciuperci culese la întâmplare sau cumpărate din locuri neautorizate. “Deoarece nu se poate realiza controlarea tuturor vânzătorilor de ciuperci de la piaţă şi de pe marginea şoselelor, vă sfătuim să consumaţi doar ciuperci cultivate sau conserve de ciuperci, şi nu cele culese în pădure şi pe câmp. Dacă o persoană alege totuşi să consume ciuperci de pădure, o face pe propria răspundere. În caz că observă apariţia semnelor de boală la câteva ore după consum (stare de rău, greţuri, dureri de burtă etc.), să se prezinte urgent la medic”, se arată într-un comunicat de presă remis de DSP.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE