Sătmărenii care doresc să-şi petreacă concediile în Antalya vor putea zbura direct de pe Aeroportul Satu Mare în sezonul estival 2015. Cursa charter Satu Mare- Antalya va fi reluată anul viitor, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. La conferinţa de presă au mai participat directorul agenţiei de turism Paralela 45, Alin Burcea, directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete, alături de reprezentanţi ai agenţiilor de turism din Satu Mare.
O cursă cu tradiţie
Preşedintele Adrian Ştef a anunţat că, în cursul anului viitor, va fi reluată cursa charter spre Antalya. O asemenea cursă charter Satu Mare – Antalya a funcţionat anii trecuţi, însă a fost anulată ulterior. Pe lângă promovarea proiectului de reabilitare a pistei de aterizare şi de modernizare a aerogării, preşedintele Adrian Ştef a declarat că se are în vedere introducerea de noi curse de pe Aeroportul Satu Mare. Pe lângă cursa charter spre Antalya, conducerea Consiliului Judeţean încearcă să mai aducă pe aeroportul sătmărean o cursă regulată spre o destinaţie din Europa. Apoi, preşedintele Adrian Ştef a prezentat revista de bussines şi turism “Force Tourism”, prin care se urmăreşte promovarea judeţului Satu Mare atât în ţară cât şi peste hotare.
Cursă în fiecare zi de marţi
Directorul agenţiei de turism Paralela 45, Alin Burcea, a anunţat că noua cursă charter va funcţiona anul viitor în perioada 9 iunie – 15 septembrie. Avionul, aparţinând companiei turce Pegasus, va porni de pe Aeroportul Satu Mare spre Antalya în fiecare zi de marţi, la ora 17.30. La întoarcerea în ţară, cursa va face o escală la Craiova, întrucât nu există garanţia că avionul cu 189 de locuri se va umple cu turişti din judeţul nostru. Rezervări pentru această cursă se pot face la toate agenţiile de turism din Satu Mare.
Potrivit declaraţiei directorului Alin Burcea, pentru ca noua cursă charter să fie rentabilă ar fi nevoie de cel puţin 500 de familii sătmărene care să-şi petreacă concediul în Antalya. În cursul lunii iunie, un sejur de o săptămână la un hotel de cinci stele din Antalya, având inclus preţul biletului de avion, ar costa în jur de 400 de euro de persoană. Preţurile pot urca la peste 1.000 de euro de persoană, în funcţie de stelele şi serviciile oferite de hotelul ales, a adăugat directorul Alin Burcea.
Directorul Nicolae Fechete a anunţat că, începând cu data de 16 octombrie, cursele Tarom spre Bucureşti vor fi reluate.
Szasz Lorand