More

    Elev de 17 ani, prins după tâlhărirea a cinci femei

    catuse

    Poliţiştii au fost sesizaţi marţi seara prin apelul unic de urgenţă 112 de către Carmen N., în vârstă de 56 de ani, care reclama faptul că în timp ce se deplasa pe Bulevardul Independenţei din municipiul Satu Mare o persoană necunoscută, prin violenţă, i-a smuls de pe umăr o poşetă în interiorul căreia se afla suma de 1.200 lei, două telefoane mobile marca Samsung S3 şi respectiv Digi, carduri bancare, acte personale. Oamenii legii au demarat de îndată verificări pentru identificarea şi prinderea autorului şi concomitent cu aceasta, începând cu ora 20.00 şi până la miezul nopţii, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale şi Secţia 1 Poliţie cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale au organizat o acţiune în zona cartierului Micro 17 din municipiu pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă.

    În cadrul acţiunii poliţiştii l-au depistat în zona Bulevardului Independenţei pe Adrian Brata, în vârstă de 17 ani, elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic “Ion I.C.Brătianu” asupra căruia s-a găsit suma de 1.200 lei, un telefon mobil marca Samsung S3, bunuri cărora adolescentul nu le-a putut justifica provenienţa, bunuri despre care s-a stabilit în urma cercetărilor efectuate că aparţin reclamantei, care în urmă cu puţin timp fusese victima unei infracţiuni de tâlhărie calificată, faptă care ar fi fost comisă de acest tânăr. În această situaţie a fost cauzat un prejudiciu de 2.500 lei, care a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit faptul că adolescentul în perioada 20.09-15.10.2014 ar mai fi comis un număr de cinci astfel de fapte, folosind acelaşi mod de operare şi cauzând un prejudiciu de 6200 lei, prejudiciu care a fost recuperat în proporţie de 60%. Adrian Brata a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi Judecătoriei Satu Mare cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE