More

    La Negreşti Oaş se munceşte pe toate fronturile

    negresti

    Lucrările desfăşurate la reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în oraşul Negreşti-Oaş sunt în grafic. Conducerea Primăriei Negreşti Oaş s-a arătat mulţumită de calitatea lucrărilor executate şi i-a asigurat că în cel mai scurt timp vor fi demarate şi lucrările de reabilitare totală a acestor străzi. Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a precizat că lucrările efectuate la masterplanul apă-canal se desfăşoară în condiţii normale şi nu sunt înregistrate întârzieri. “Se munceşte pe toate fronturile încă din primăvară. Lucrările la masterplanul apă-canal au fost demarate pe un număr semnificativ de străzi, iar în urma acestora constructorii lucrează la modernizarea străzilor. Cele mai avansate lucrări sunt pe străzile Valea Cerbului şi Morii, apoi pe Cornetului şi va urma Oaşului. De asemenea, lucrări de extindere şi modernizare au mai fost efectuate pe străzile Unirii, Pieţii şi Mesteacănului, iar până la venirea iernii vor mai fi făcute încă cel puţin două străzi”, a precizat Aurelia Fedorca.

    Totodată edilul şef a mai precizat că, îndată ce pe anumite străzi lucrările la extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare vor fi începute, cele de reabilitare totală a străzilor vor începe, care vor fi finaţate din foduri europene. “În ceea ce priveşte lucrările de modernizare a străzilor, în perioada următoare vom asfalta străzile Cerbului şi Morii. Restul le pregătim până la nivel de macadam, iar în primăvară vor fi şi acestea asfaltate. Totodată, din fonduri proprii, am reuşit să reabilităm zona centrală a oraşului, unde au fost amenajate parcări, trotuare, pasaje pietonale şi au fost asfaltate în întregime drumurile de acces în zonă. Îmbucurător este şi faptul că strada Victoriei a fost asfaltată aproape în întregime şi urmează să ridicăm gurile de canal. În acest fel, zona centrală este conturată şi arată acum foarte bine”, a mai spus Fedorca.

    În afară de străzile cuprinse în proiectul european, Primăria Negreşti Oaş mai are în vedere reabilitarea unor artere printr-un proiect dezvoltat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, a căror lucrări vor începe, cel mai probabil în primăvara anului viitor.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE