More

    Ministrul Apărării, Mircea Duşa, în vizită de lucru la Carei

    monument01

    Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a aflat ieri în vizită de lucru la Carei, ocazie cu care a trecut în revistă pregătirile pentru ceremonia din 25 octombrie, respectiv sărbătorirea Zilei Armatei Române. Ministrul a fost însoţit de către prefectul Eugeniu Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, şi primarul Careiului, Kovacs Eugen. Mircea Duşa s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor de la Monumentul Ostaşului Român – obiectiv preluat de către Consiliul Judeţean. Grupul de lucru a vizitat Castelul Karolyi, sediul viitorului sediu al Primăriei Carei şi alte obiective din municipiu.

    Ceremonie amplă la Carei
    Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor la Monumentul Ostaşului Român, precizând că se doreşte organizarea unei festivităţi de mare amploare, cu atât mai mult cu cât se împlinesc 70 de ani de la eliberarea Ardealului de sub dominaţia fascistă. “După cum știți, anul acesta se împlinesc 70 de ani de la eliberarea Ardealului de sub dominație străină. Ministerul apărării Naționale la toate monumentele importante unde românii și-au dat viața pentru eliberarea Ardealului organizează ceremonii militare și ele se vor finaliza cu ceremonia din 25 octombrie de la Carei. Dorim ca de data aceasta să fie o ceremonie mai amplă, cu activități militare și cu activități oficiale și dorim să marcăm faptul că municipiile Satu Mare și Carei au fost eliberate și că în luptele din Ardeal și-au pierdut viața mulți militari români și este important să cinstim memoria lor, a declarat Mircea Duşa.

    Lucrările sunt în grafic
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a precizat că instituţia pe care o reprezintă s-a achitat în timp de sarcinile care i-au revenit, lucrările de la Monumentul Ostaşului Român urmând să fie finalizate în această săptămână. “Am venit la Carei împreună cu domnul Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, am venit într-o vizită de lucru pentru a vedea cum arată Monumentul Ostașului Român, care a fost preluat de către Consiliul Județean. Acum suntem spre final, totul este în regul. Anu trecut în revistă momentul, am vrut să vedem cum arată aici, la castel, viitorul amplasament şi ce urmează să aibă loc aici cu ocazia Zilei Armatei Române.Totul este în regulă”, a declarat Mircea Govor.

    monument02

    Victor Ponta vine la Carei
    În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor a precizat că în proporţie de 99% primul ministru al României va fi prezent pe data de 25 octombrie în judeţ, mai exact la Carei şi Satu Mare, cu ocazia evenimentelor prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române. “Nu întâmplător am venit aici cu domnul ministru al Apărării, cu domnul Mircea dușa. Am venit pentru că în proporție de 99% domnul prim ministru Victor Ponta o să ne facă deosebita plăcere și onoare să fie prezent de Ziua Armatei Române aici, la Carei, și la Satu Mare”, a arătat Mircea Govor.

    Apel către careieni şi sătmăreni
    Prefectul Eugeniu Avram şi-a exprimat speranţa că atât careienii cât şi sătmărenii vor participa în număr mare la manifestările dedicate Zilei Armatei Române. “Am revenit aici, în Carei, pentru a analiza și a vedea stadiul pregătirilor în vederea organizării Zilei Armatei Române. Eu spun că suntem în grafic şi tot ceea ce am stabilit în timp, s-a rezolvat. Mai erau, sigur, câteva amănunte care trebuie clarificate, pe care am reușit să le clarificăm cu ocazia vizitei ministrului Apărării Naționale în municipiul Carei. Cu această ocazie eu pot să spun că sunt încrezător. Așteptăm cetățenii să participe, să dea Dumnezeu să fie un timp reușit și să fie o sărbătoare națională, așa cum merită”, a declarat prefectul Eugeniu Avram.

    Victor Ponta inaugurează noul sediu al Primăriei Carei
    Primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen, a precizat că primul ministru al României, Victor Ponta, va fi invitat să inaugureze noul sediu al Primăriei Carei. “Aș vrea să spun faptul că pentru data de 25 ctombrie îl invităm pe domul prim-ministru Victor Ponta la inaugurarea viitorului sediu al Primăriei Carei.Eu sper că totul va decurge normal și va fi în regulă. Eu sunt convins că cele două săptămâni, cât mai avem la dispoziție, ne vor ajunge să finalizăm lucrările”, a arătat Kovacs Eugen.

    Ciprian Bâtea

    monument03

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE