Prevenirea infracţiunilor cu violenţă a fost tema celei de-a patra zi din cadrul campaniei “Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. În acest context poliţiştii au organizat o serie de activităţi având în centrul atenţiei agresivitatea în rândul elevilor, dar şi infracţiuni de crimă organizată. Astfel, elevii Colegiului Naţional “Ioan Slavici” au fost invitaţi la o dezbatere cu tema “Consumatorul de droguri-infractor sau victimă?”, întâlnire moderată de inspector Puşa Câmpan, specialist prevenire în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Satu Mare şi inspector Felicia Hrihorişan, din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Cei peste 50 de elevi prezenţi în Sala Amfiteatru s-au dovedit, în general, bine informaţi cu privire la droguri, dar şi dispuşi să cunoască mai bine acest fenomen.
O altă temă interesantă a fost dezbătută la Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” de către comisar Simona Săndulescu din cadru IPJ Satu Mare, care l-a avut ca invitat pe comisarul şef Gheorghe Ungur, şef al Centrului Regional Oradea din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. Cei peste 60 de elevi din clasele a IX-a au aflat de la cei doi specialişti care sunt factorii de risc în cazul victimelor traficului de persoane, precum şi formele de manifestare ale acestui gen de infracţiuni, cele mai frecvente fiind exploatarea sexuală şi exploatarea prin muncă.
Pavel Prodaniuc