De-a lungul anilor, mai multe voci din spaţiul public au propus înlocuirea Religiei la şcoală cu un alt tip de curs. De cele mai multe ori a fost vehiculată Istoria Religiilor. De curând însă o propunere legislativă de a înlocui opţionalul de Religie cu “Etică şi cultură civică” în şcoli a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi urmează să fie dezbătută la Comisia de Învăţământ din Senat, cel mai probabil la începutul anului viitor. În prezent, după cum se ştie, Religia se studiază în şcoala românescă începând de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, însă este singura materie din trunchiul comun care este opţională. Se ştie, de asemenea, că Religia a apărut în trunchiul comun în 1990, după ce în perioada comunismului a fost interzisă.
Iniţiativa de a înlocui controversatul opţional i-a aparţinut deputatului independent Remus Cernea. Acesta a propus, în mod concret, ca elevii să înveţe la ora de “Etică şi cultură civică” cele mai importante doctrine şi valori morale, de inspiraţie filosofică, ştiinţifică şi religioasă a umanităţii, dar şi elemente de cultură civică. În ceea ce priveşte Religia, ea ar deveni cu adevărat o oră facultativă, predată cel mai devreme din clasa I, şi nu de la pregătitoare, iar copiii nu ar mai primi note, ci calificative care să nu fie luate în considerare la media generală.
Cei mai mulţi dintre senatorii din Comisia de Învăţământ au dat însă de înţeles că iniţiativa legislativă a lui Cernea, trecută tacit de Camera Deputaţilor, va primi, cel mai probabil, aviz negativ. Schimbarea disciplinelor din curriculum este de competenţa Ministerului Educaţiei, şi, deci, nu trebuie schimbată o disciplină prin lege, a afirmat Ecaterina Andronescu, preşedinta Comisiei.
Iniţiativa legislativă a lui Cernea a reactivat controversa dintre Biserică şi societatea civilă pe tema menţinerii Religiei în şcoli, care în forma actuală are mai mult statut de curs obligatoriu decât opţională. Reprezentanţii Patriarhiei Române spun pe bună dreptate că acest curs îi învaţă pe elevi ce este moral, care sunt valorile umane şi îi educă în spiritul acestora, a învăţa tradiţia creştinească a neamului în care s-au născut şi faptul că însăşi cultura europeană este de origine creştină.
În contextul opiniilor care s-au conturat pe tema opţionalului Religie în şcoli, este înţelept să se aibă în vedere că această materie are un rol informativ , dar şi unul formativ. În acelaşi sens, legătura dintre om şi divinitate este însă individuală, însoţită de o responsabilitate tot individuală. Ceea ce, de asemenea, trebuie avut în vedere în luarea unei decizii adecvate. Mai cu seamă că valorile de factură religioasă se transmit, nu se învaţă în şcoală precum abecedarul.
Voicu D. Rusu