Cazul retrocedării controversate a Curţii de Fier din Sibiu către unul dintre oamenii de casă ai lui Klaus Iohannis ne aduce în atenţie noi forme de abuz în serviciu săvârşite de edilul sas, în complicitate cu notarul său de serviciu, Gabriel Bucşa. Ziua de 27 decembrie 2001 va rămâne în analele restituirilor din România ca exemplu de eficienţă maximă în care funcţionează mafia samsarilor imobiliari.
Cetăţenie română, din interes
Menţionăm şi faptul că în aceeaşi zi (19 decembrie) în care a fost eliberată decizia de restituire a imobilului din str. Avram Iancu, nr.1-3, Stephan Braune (viitorul proprietar) a devenit cetăţean român, deşi el era stabilit în ţara noastră din 1990. Interesante sunt şi declaraţiile făcute de Braune la Poliţie în acest caz, după ce organele de anchetă au deschis dosar penal pe numele său, ca urmare a unei plângeri. “În luna decembrie 2001, m-am înţeles cu numita Forek Gertrud Therese, domiciliată în Germania să cumpăr de la aceasta imobilul situat în Sibiu, str. Avram Iancu nr.1-3, în cazul în care îl va primi înapoi de la statul român. În jurul sărbătorilor de Crăciun, eu împreună cu Grusea Emil, m-am prezentat la notarul Bucşa Gabriel, unde s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Sibiu. Notarul a verificat actele, eu am citit contractul, după care l-am semnat. Eu cunosc faptul că numitul Grusea Emil a avut o procură de la numita Forek Gertrud Therese pentru a-mi vinde mie imobilul, dar nu-mi amintesc conţinutul acestei procuri. Procura a fost prezentată la notarul Bucşa Gabriel. Contractul a fost semnat doar de către mine, după care am plecat în Germania, unde m-am întâlnit cu d-na Forek pentru a-i da banii pentru imobil şi am confirmat telefonic consimţământul meu, în data de 27.12.2001 în momentul în care numitul Grusea Emil se afla deja acolo în România la notar”.
Braune recunoaşte
Potrivit declaraţiilor lui Braune, totul a fost un scenariu bine pus la punct, scoţând la iveală complicitatea autorităţilor locale, în speţă a lui Klaus Iohannis. Deci, Braune s-a înţeles cu fostul proprietar al imobilului din str. Avram Iancu nr.1-3 , Forek Gertrud să-i vândă casa, în luna decembrie, în eventualitatea în care se va restitui imobilul (nu precizează data). Întâmplător, în aceeaşi lună în care, pe data de 19 a fost emisă dispoziţia primăriei de retrocedare a acestei proprietăţi!!!
Acelaşi Braune, împreună cu mandatarul lui Forek, pe nume Grusea Emil se prezintă “de Crăciun”, la notarul Bucşa pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare. Oare care act de vânzare-cumpărare, că, potrivit documentelor prezentate la dosar, deabia după Crăciun, pe 27 decembrie, este emisă procura din Germania pentru mandatarul Grusea, care în aceeaşi zi este şi tradusă şi legalizată în România? Totodată, din actele legale, rezultă că vânzarea-cumpărarea s-a făcut pe data de 27 decembrie, în lipsa cumpărătorului, Stephan Braune. El recunoaşte că nu a fost prezent la semnarea actului de vânzare-cumpărare în faţa notarului Gabriel Bucşa, el dându-şi consimţământul de cumpărare, prin…telefon.
Cadou nesperat de Crăciun
Mai mult, Braune declară că “de Crăciun”, a semnat contractul de vânzare-cumpărare după ce notarul Bucşa a verificat actele. Oare la ce acte a făcut referire, când procura emisă de proprietarul de drept, Forek, către mandatarul Grusea Emil a fost eliberată în Germania în 27 decembrie şi tradusă în ţară, în aceeaşi zi? Toate aceste neconcordanţe existente în declaraţiile lui Braune şi graba cu care s-au întocmit actele de retrocedare, total în afara legii, deconspiră un aranjament bine stabilit cu mai mult timp în urmă, întocmit de primarul Klaus Iohannis şi prietenul său, Stephan Braune. Modul fugitiv în care s-a făcut restituirea imobilului din str. Avram Iancu nr.1-3 s-a datorat faptului că în luna ianuarie 2002, chiriaşul care ocupa spaţiul de la parterul acestui imobil, SC Nora Exclusiv SRL şi unde se afla magazinul Ferometal, avea ultimul termen la Tribunalul Sibiu pentru cumpărarea acestei suprafeţe de teren.
sursa: ancheteonline